Atenţie la gropile de pe Calea Victoriei din Bucureşti!

Suspensii terminate, direcţii care dezvoltă probleme,
deci pericol la siguranţa celor din maşină, cauciucuri tăiate,
jante îndoite, în cazuri extreme praguri îndoite sau chiar
roţi rupte – toate acestea reprezintă o mică parte din problemele
pe care le pot cauza craterele din astfalt. Toate acestea: plăţi
peste plăţi şi iar plăţi pentru repararea daunelor.

Din păcate, cratelele sau gropile uriaşe apar şi pe
marile bulevarde din Bucureşti, unde traficul este foarte
aglomerat. Cauzele sunt aceleaşi ca peste tot în România:
calitatea îndoielnică a asfaltului sau pur şi simplu momentul în
care a fost turnat acel asfalt şi modul în care a fost turnat.

În dimineaţa zilei de miercuri, 4 mai 2011, în jurul orei 8, am
luat o decizie care m-a facut să regretat clipa în care am hotărât
să fac dreapta pe scurtături în loc să aştept foarte mult la două
semafoare de pe bulevardul principal.

Istoria evenimentelor este una foarte
simplă. Intersecţia Ştirbei Vodă cu Lutherană. Semaforul
se face roşu, dar la dreapta este intermitent. Banda unu liber la
dreapta, aşa că mă găndesc de ce să stau la două semafoare ca să
intru pe Victoriei, las’ că ştiu o scurtătură şi ajung mai repede
la birou.

Gândit şi făcut. Dreapta, încă o dreaptă, o stângă şi din nou o
dreapta…şi gata, sunt pe Victoriei. Din păcare sau din nefericire,
ultima „dreaptă” s-a dovedit a fi fatală… pentru
DOUĂ cauciucuri. Mai precis este vorba de intersecţia
Matei Millo cu bulevardul Victoriei.

Chiar pe traiectoria virajului la dreapta tronează nişte
adevărate capcane pentru şoferi. De fapt, ar fi fost nemaipomenit
dacă craterele se aflau doar pe „direcţia” virajului, însă
aceste gropi se întind pe toată lunginea benzii de
circulaţie, practic fiind imposibil să ratezi una dintre
ele.

Ecuaţia a fost una foarte simplă şi a combinat gropile
cu adâncime considerabilă, virajul şi cauciucurile cu talon mic ale
maşinii de test. Rezultatul a fost ceva mai complicat.
POC-POC, hmmm nu am reuşit să evit, beeeeep, am făcut pană. Trag
maşina chiar la intrarea din faţa Teatrului Odeon, de fapt singurul
loc în care puteam să opresc fără a încurca traficul.

Cobor ca să văd la care roată am pană şi să mă apuc de treabă.
Când colo, şoc total: ambele roţi de pe stânga rămase pe
jantă! Cauciucul faţă tăiat şi janta uşor îndoită,
tăietura cauciucului nefiind imensă, ci semănând mai mult cu o
gaură de glonţ. În schimb, roata spate şi janta păreau să nu aibă
nimic, dar cu toate acestea pană. Cel mai probabil janta s-a
deformat uşor, dar suficient ca îmbinarea cauciuc – jantă să nu mai
fie etanşă, deci adio aer. Claie peste grămadă afară mai şi
ploua.

Acţiunea doi: sunat şi anunţat la importator, care au dispus
trimiterea unei platforme. În 15 minute vine maşina şi te
ia de acolo, după care mergeţi direct la centrul de daune.
„Excelent!”, în gândul meu, bine că vine aşa de repede. Trec 15
minute, mai trec alte 15 minute, uite că am ajuns la o oră de
aşteptat. Într-un final apare şi „targa pentru maşini”. Din moment
ce ploua, traficul din Bucureşti era pur şi simplu paralizat, iar
şoferul platformei fusese prins în mai multe ambuteiaje.

După ora aşteptare a platformei, a urmat aproape două
ore la centrul de daune, unde dosarul de daune pe Casco a
fost deschis. Bine că le-a dat prin cap asiguratorilor şi celor de
la poliţie ca accidentele uşoare să se „rezolve” direct la centrul
de daune. Pe vechiul sistem aş fi stat cel puţin şase ore la
poliţe, garantat. Acum este civilizat: stai la masă, pe scaun, este
linişte, totul e organizat. Completat declaraţiile, vine
inspectorul de daune, pozele de rigoare şi acasă, totul în două
ore.

Ce bine că maşina avea CASCO. În situaţia nefericită în care
maşina nu ar fi asigurată, expresia „lucrul dracului în casa popii”
ar descrie cel mai bine situaţia. Nu îţi rămâne decât să
plăteşti reparaţiile şi să dai primăria în judecată. După
cum bine se ştie, deznodămândul este unul singur: banii daţi şi,
cel mai probabil, ani de zile prin tribunale (ba poate şi vreo
vizită pe la spitalul de boli mintale…).

După toate astea stau şi mă gândesc: ce bine era dacă aş
fi mers tot înainte şi nu aş fi făcut acel viraj la
dreapta. Pe de altă parte, ce bine ar fi fost dacă acele
gropi erau cel puţin semnalizate, ce bine era dacă acele gropi de
pe un bulevard important din Capitală erau măcar plombate. Ce
pretenţii pot să am, dacă în urmă cu o zi am auzit la radio că în
comuna Afumaţi se asfaltează pe ploaie…

Voi, în locul meu, ce aţi fi făcut?