Pregăteşte-te temeinic pentru drumurile lungi de iarnă
În primul rând, asigură-te că maşina e în stare cât mai bună de funcţionare (pneurile umflate la presiunea nominală, lichid de parbriz adaptat sezonului, stare tehnică generală bună).
Nu vrei să rămâi de căruţă cine ştie pe unde pe principiul ”buturuga mică răstoarnă carul mare” tocmai într-o perioadă în care depanatorii sunt greu de găsit şi, de cele mai multe ori, practică tarife nesimţite, tocmai pentru că eşti la ananghie (destul de similar cu şantajul…).
Apoi ţine minte că niciodată nu ştii ce piedici va pune iarna – mă refer în primul rând la situaţia nedorită în care rămâi înzăpezit cu maşina, chiar şi pe şoselele foarte circulate.
Deci ia aminte la anii trecuţi şi fă-ţi provizii: o sticlă de apă de 2 litri pentru fiecare pasager, vreo două pături (pentru cei din faţă şi pentru cei de pe banchetă), alimente neperisabile (conserve, ciocolată, sandwichuri – cu e-uri, că vorba aia, rezistă mai mult…). Nu te baza pe autorităţi, dar nici pe miracole.
E indicat să ai în maşină şi ”trusa indispensabilă de iarnă”: lopată, racletă (chiar două sau trei, de ce să nu presteze şi soţia sau copiii?!), măturică, un săculeţ de nisip, lichid degivrant şi, dacă mai ai loc, un cablu de remorcare. Nu spun că trebuie să te pregăteşti pentru apocalipsă, dar nici să rămâi ca fraierul din cauză că ţi-a lipsit un mizilic.
Vezi alt sfat PE PAGINA URMĂTOARE