Tesla Model S se pregăteşte să devină o vedetă, la fel ca fratele ei mai mic, Roadster. Totuşi, în afara autonomiei de până la 480 km şi a designului care-i va pune în dificultate pe greii europeni din clasa mare, electrica va avea încă un argument serios care ar putea să o condamne definitiv la succes comercial.
Consola centrală a devenit istorie, pe Model S, ea fiind înlocuită de un touch-screen a cărui diagonală echivalează cu două iPad-uri puse cap la cap. Cei 17 inchi nu au mai lăsat niciun loc pentru vreun alt buton, aşa că partea inferioară a ecranului va simula un tablou clasic de bord.
Totuşi, posibilităţile de personalizare sunt aproape nelimitate, iar sistemul de operare OS, pe structură Linux, va permite controlul navigaţiei, a climatizării şi a sunroof-ului. De asemenea, viitorii posesori ai maşinii vor avea la dispoziţie şi un set de skin-uri pentru display-ul uriaş, pe care le vor putea schimba periodic.