Succesorul lui Bugatti Veyron se va numi Chiron şi va stabili (din nou) noi standarde

Autor: Andrei Ştirbu 27 apr. 2015 Știri auto
Succesorul lui Bugatti Veyron se va numi Chiron şi va stabili (din nou) noi standarde

În cazul în care erai curios ce anume se mai întâmplă în familia Volkswagen – pe lângă răfuiala titanilor – te ajută Car Magazine să arunci o privire în spatele cortinelor. În cazul în care eşti abonat la ediţia digitală a revistei, te aşteaptă un feature cu dezvoltarea lui Chiron, hypercarul care va stabili un nou etalon în lumea supermaşinăriior, aşa cum Veyron a făcut-o acum un deceniu în urmă.

Conform Car Magazine, Chiron va avea tot un W16 ca motor termic, va livra 1.520 de cai-putere şi un cuplu de 1.500 de Newtoni-metru. Viteza maximă (teoretică)? 463,4 kilometri pe oră. Iar sprintul de la 0 la 100 km/h se va consuma în circa 2,0 secunde. 

În stilul caracteristic Bugatti, în ciuda cifrelor care te duc cu gândul la superperformanţă şi sportivitate, Chiron va fi un daily driver, un Grand Tourer de excepţie, care va putea fi condus în fiecare zi fără a compromite confortul şoferului şi al pasagerului. 

Şi, exact ca şi Veyron, Chiron va fi vârful de lance nu doar în materie de performanţe, ci şi în ceea ce ţine de tehnologia aplicată. Nici consumul nu a fost ignorat – Chiron va putea consuma, teoretic, şi 16,8 l/100 km. 

(în cazul în care vrei să spui că e urât, nu te grăbi, căci imaginea de mai sus este o randare a băieţilor de la Car Magazine)


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide