Au apus timpurile în care maşinile primeau doar un singur facelift – Renault Megane se află deja la al doilea, impus de reînnoirea generaţiilor concurenţilor săi. Modificările sunt de natură optică – în special calandrul, care este acum adus în aceeaşi linie cu restul gamei, dar şi în privinţa nivelurilor de echipare.
Avem acum Renault Megane Pro, Expression şi Dynamique, cu preţuri care pornesc de la 14.100 de euro cu TVA pentru versiunea de bază şi ajung la 21.800 de euro pentru cea mai dotată versiune.
Versiunea coupe este răsfăţata trupei – primeşte noile motorizări!
Renault Megane Pro – este versiunea de bază, care oferă în standard aer condiţionat manual, ABS+ESP, airbaguri frontale, laterale faţă şi cortină, servodirecţie electrică, pachet „drumuri grele”, jante de oţel de 15 inci, geamuri electrice faţă, închidere centralizată cu telecomandă, RCD+MP3 şi satelit de comandă pe volan, conexiune Bluetooth, computer de bord, scaun şofer cu reglare pe înălţime. Bancheta spate e rabatabilă 1/1, iar roata de rezervă este de dimensiuni normale.
Preţurile pentru Megane Pro sunt de 14.100 de euro pentru motorizarea de 1.6 l 16V 110 CP, respectiv de 15.300 de euro pentru motorizarea de 1.5 l dCi, 95 CP.
Hatchback-ul nu beneficiază de cele mai puternice motoare Renault. De ce?!
Renault Megane Expression – este versiunea intermediară, mai scumpă cu 1000 de euro faţă de versiunea Pro. Aceasta include, în plus faţă de versiunea Pro: tempomat cu limitator de viteză, volan îmbrăcat în piele, geamuri electrice spate, cotieră frontală cu spaţiu de depozitare închis, banchetă spate rabatabilă 2/3 cu cotieră integrată, precum şi proiectoare de ceaţă.
Preţurile pentru Megane Expression sunt de 15.100 euro pentru motorizarea de 1.6 110 CP, respectiv de 16.300 euro pentru 1.5 dCi, 95 CP şi 16.950 euro pentru 1.5 dCi 110 CP.
Renault Megane Dynamique – versiunea de top, adaugă 900 de euro la preţ faţă de Expression, dar adaugă şi următoarele dotări: tapiţerie mixtă textil + piele, climatizare automată pe două zone şi aeratoare pentru pasagerii din spate, card acces şi pornire de tip „mâini libere”, jante de aliaj 16 inci, lumini de zi LED, oglinzi retrovizoare laterale rabatabile electric, oglindă centrală electrocromă, RCD MP3 Auditorium cu 3D Sound by Arkamis, senzori de lumină şi de ploaie.
Preţurile pentru Megane Dynamique sunt de 17.750 euro pentru motorizarea 1.6 115 CP cu transmisie CVT (singura disponibilă pe benzină), sau de 17.850 euro pentru 1.5 dCi 110 CP, respectiv de 19.050 euro pentru 1.5 dCi EDC (transmisie automată cu dublu ambreiaj).
Sport Tourer-ul, breakul familial, prinde foarte bine în Vest, dar e în continuare ignorat la noi. Păcat
Interesantă (sau ciudată) este şi opţiunea francezilor de a oferi noile motorizări de 1.2 l TCe Energy 130 CP şi 1.2 l TCe Energy 130 CP EDC doar pe versiunea GT Line (Coupe, 15.700 euro), respectiv pe Sport Tourer (break, 19.400, respectiv 20.600 euro). Şi motorizarea mult-aşteptată de 1.6 litri dCi 130 CP este disponibilă doar pe aceste versiuni (22.500 pe Coupe, 21.800 pe Sport Tourer).
Vârful de gamă este reprezentat de Renault Megane RS, care costă acum 25.500 euro (2.0 T 265 CP).
O bestie care fuge de rupe pământul: Megane RS. Pentru cunoscători.
Printre opţiuni, amintim sistemul de asistenţă la parcarea cu spatele, tableta multimedia R-Link cu diagonala de 7 inci (17.78 cm), cu sistem de navigaţie TomTom full Europe, scaune faţă cu încălzire, trapa de sticlă, sau pachetul GT Style, care cuprinde spoilere mai agresive, blocuri optice închise la culoare, oglinzi retrovizoare cu finisaj Dark Metal şi jante de aluminiu pe 17 inci.
Vom reveni imediat cu un test în premieră cu noul Renault Megane facelift!