Noul Nissan Terrano are la bază SUV-ul românesc Dacia Duster

Autor: Iulian Dnistran 19 aug. 2013 Știri auto

După ce divizia din India a producătorului auto Nissan a publicat câteva schiţe oficiale cu noua generaţie a modelului Terrano, site-ul indianautosblog.com a publicat primele imagini reale cu noul Nissan Terrano, înainte de lansarea oficială a modelului.

Iar imaginile cu maşina reală ne arată ce bănuiam deja. Nissan Terrano din India nu e altceva decât o Dacia Duster care a primit blocuri optice redesenate, bare de protecţie noi şi, probabil, un interior cu materiale mai bune din punct de vedere calitativ.

Nissan Terrano va fi vândut în India alături de Renault Duster, dar va avea un preţ ceva mai ridicat decât al SUV-ului care poartă numele Duster.

Rămâne de văzut ce dotări va primi Nissan Terrano atunci când cei de la Nissan India vor publica detaliile oficiale ale modelului şi dacă faceliftul pe care îl va primi Dacia Duster la Salonul Auto Frankfurt 2013 va prelua câteva dintre tuşele stilistice aplicate pe Terrano.

Voi ce părere aveţi despre „Dusterul lui Nissan”?


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide