Noua Dacia Logan MCV, 3 stele la Euro NCAP. Noul Passat, 5 stele

Autor: Adrian Mihălţianu 03 dec. 2014 Știri auto

Dacia Logan MCV a primit o lovitură grea în cea mai nouă rundă de teste de impact desfăşurată de organizaţia europeană Euro NCAP. Breakul românesc a obţinut doar trei stele din cinci posibile, însă mai grav decât atât este că scorul primit pentru protecţia pasagerilor adulţi este de doar 57%.

Este cel mai slab rezultat obţinut de un model Dacia la teste Euro NCAP în ultimii trei ani. Atât Dacia Duster, cât şi Dacia Lodgy au obţinut tot trei stele, dar ambele au primit scoruri de peste 70% pentru protecţia pasagerilor adulţi. Totodată, noul Sandero a primit patru stele în 2013.

Prima generaţie Dacia Logan a primit tot trei stele când a fost testată în 2005, însă atunci sistemul de notare era diferit de cel din prezent.

Potrivit celor de la Euro NCAP, compartimentul de pasageri al noului Logan MCV a suferit „deformări ample şi nu a putut suporta mai multă presiune”. Totodată structura de siguranţă a fost afectată fiindcă „a apărut o îndoitură în partea de sus a stâlpului parbrizului” în cazul unui impact frontal.

Mai mult, nivelul de presiune înregistrat de manechin în zona pieptului a fost mare, astfel că protecţia în acest caz a fost descrisă ca fiind „slabă”. La acest calificativ au contribuit şi centurile de siguranţă care nu sunt dotate cu sistem de pretensionare în caz de accident (acest sistem întinde centura în timpul unui accident pentru a lipi persoanele de scaune şi a micşora, astfel, spaţiul dintre centură şi spătar).

Protecţia pentru genunchi a fost descrisă ca fiind „marginală” din cauza coloanei de direcţie, a cutiei de siguranţe şi a unor suporturi care prezintă risc de rănire pentru pasageri de staturi diferite.

În cazul unui impact lateral, airbagul montat pe scaun s-a declanşat în faţa capului manechinului şi nu a reuşit să ofere protecţia dorită. La impactul lateral cu un stâlp, protecţia pentru zona pieptului a fost „slabă”, iar scaunul şoferului a fost împins într-o parte în timpul impactului şi a acoperit catarama centurii de siguranţă, astfel că nu a putut desfăcută decât prin tăiere pentru a scoate manechinul afară.

La capitolul protecţie pentru copii, Loganul MCV a primit puncte maxime pentru protecţia manechinului de un an şi jumătate, în vreme ce protecţia unui manechin care simulează un copil de trei ani nu a fost perfectă, din cauză că forţele exercitate în zona gâtului în cazul unui impact frontal au fost mari. Per total, Dacia Logan MCV a primit un scor de 75% pentru protecţia copiilor. Cei de la Euro NCAP au acordat 55% pentru protecţia pietonilor şi 38% pentru sistemele de siguranţă, notând că nu există sisteme de menţinere a benzii de circulaţie şi de frânare automată şi nici avertizor pentru nepurtarea centurilor de siguranţă în spate.

Pe lângă Dacia Logan MCV, cea mai nouă rundă de teste Euro NCAP a inclus şi modele ca noul Ford Mondeo, noul Mini Cooper, noul Opel Corsa şi noile Smart Fortwo/Forfour.

Mini Cooper, Opel Corsa şi Smart Fortwo/Forfour au primit, fiecare, câte patru stele din cinci, în vreme ce toate celelalte modele testate au obţinut cinci stele. Printre acestea menţionez noul Volkswagen Passat, noul Land Rover Discovery Sport, Ford Mondeo şi Porsche Macan.


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide