Noi informaţii despre ”BMW M5 diesel”: 550d xDrive M cu 381 CP şi 700 Nm!

Autor: Oraan Mărculescu 24 nov. 2011 Știri auto
Noi informaţii despre ”BMW M5 diesel”: 550d xDrive M cu 381 CP şi 700 Nm!

Cei de la autoblog.nl afirmă că au intrat în posesia unui document oficial BMW, din care reiese că versiunea diesel cea mai potentă pe care o vom vedea pe BMW Seria 5 va purta indicativul M550d xDrive – ceea ce mulţi consideră ca fiind „BMW M5 diesel„.

Afirmaţie contrazisă însă de britanicii de la Autocar, care susţin că la conferinţa dealerilor BMW ţinută recent în Olanda s-a vorbit, de fapt, de BMW 550d xDrive M, unde „M” semnifică pachetul Motorsport care va fi oferit standard pe această motorizare. Se pare, însă, că departamentul Motorsport nu este responsabil de această versiune, ci doar de fabulosul BMW M5.

Acest motor diesel va fi primul care va utiliza noua tehnologia tri-turbo, dar, atenţie, nu vorbim de un V8 diesel, ci de cunoscutul deja „6 în linie” de 3,0 litri, care va ajunge graţie noii tehnologii tri-turbo la valori impresionante: 381 CP şi un cuplu maxim de 700 Nm. Devine evident că tracţiunea integrală este necesară pentru a ţine în frâu această forţă.

Indicativul intern al acestui motor se pare că este SUPER N57, ceea ce înseamnă că, pe lângă cele două turbine tradiţionale, motorul va beneficia şi de un „turbo electric – patent despre care lumea auto a aflat destul de recent. Cutia de viteze pentru BMW 550d xDrive M va fi una automată, cu 8 trepte, o cutie manuală fiind exclusă.

Noul BMW 550d xDrive M va fi mai potent cu 68 CP decât 535d, considerat cel mai puternic diesel BMW de până acum, iar surse din cadrul BMW afirmă că „M5-ul diesel” va fi capabil de un demaraj 0-100 km/h în doar 5 secunde – adică foarte aproape de noul BMW M5! Noul motor va fi disponibil ulterior şi pe SUV-ul BMW X5, care va primi versiunea X5xDrive550d.

CE PĂRERE AVEŢI DESPRE VIITORUL BMW 550d xDrive M?


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide