Alianţa Renault-Nissan are planuri ambiţioase în ce priveşte
maşinile electrice, iar România face parte din planurile pe termen
scurt.
Astfel, după ce Nissan Leaf a fost lansată pe pieţele din
Japonia şi USA, iar Renault Fluence E.Z. va apărea în Europa în
anul 2011, oficialii Renault doresc să folosească marca
Dacia pentru a produce maşini electrice low-cost.
În paralel, Ford a prezentat deja versiunea electrică a lui
Ford Transit Connect şi, conform unor surse
interne, această variantă se va produce şi la uzina de la
Craiova, urmând a satisface cererea pe plan european şi,
se speră, şi în Rusia şi Asia.
Dar, pentru că liniile tehnologice de la Mioveni, respectiv
Craiova nu au fost gândite pentru producţia de motoare electrice,
guvernul român a venit cu propunerea de a realiza o fabrică special
dedicată acestui gen de motoare la Timişoara. Este vorba despre
fosta uzină unde a fost produs micul Lăstun – să
nu uităm că inventatorul Iustin Capră a realizat o versiune cu
motor electric pentru Lăstun chiar în anii ’80.
Fabrica va fi realizată de Siemens, cel mai
important investitor în domeniul componentelor electronice auto din
România, care va realiza motoarele electrice conform
specificaţiilor fiecărui producător în parte. De altfel, Siemens
are deja în plan parteneriate cu fabricile Suzuki şi Audi din
Ungaria, Timişoara fiind o locaţie strategică excelentă pentru
Siemens.
Mai rămâne problema infrastructurii de alimentare cu
energie electrică, despre care încă nu există nici o
informaţie. Totuşi, surse din interiorul guvernului afirmă că se
lucrează la un astfel de proiect, în paralel cu retehnologizarea
reţelei de producere şi livrare a energiei electrice, în acest sens
fiind angajate două mari companii de consultanţă strategică.
Deocamdată, oficialii Dacia nu au confirmat aceste planuri, dar
cu siguranţă vom afla mai multe în curând, după ce
proiectul Dacia Grand Sandero va
intra în producţie de serie mare la Mioveni.
Cât despre fabrica Ford de la Craiova, sunt zvonuri că
preţul lui Ford Transit Connect EV va fi unul foarte
avantajos pentru organismele statului şi firmele care
cumpără flote – pentru persoanele particulare, doar undeva după
2015 ar putea deveni tentante aceste modele din punct de vedere
financiar, o dată cu programele de bonusuri guvernamentale.