Mercedes-Benz C63 AMG primeşte o versiune mai puternică: Edition 507

Autor: Iulian Dnistran 01 feb. 2013 Știri auto

Mercedes-Benz va prezenta la Salonul Auto Geneva 2013 o nouă versiune a modelului C63 AMG, denumită Edition 507. După cum probabil aţi intuit, numele Edition 507 nu înseamnă altceva decât valoarea puterii maxime dezvoltate de motorul V8 de 6,2 litri: 507 CP. Odată cu puterea, a crescut şi cuplul, la 610 Nm. Un C63 AMG standard dezvoltă 457 CP şi un cuplu de 600 Nm.

Toate aceste valori se traduc într-o acceleraţie de la zero până 100 km/h în 4,2 secunde, cu 0,2 secunde mai rapid decât un C63 AMG standard, şi o viteză maximă de 280 km/h, cu 30 km/h mai rapid decât un C63 AMG de bază.

Şi frânele au avut parte de îmbunătăţiri. Roţile din faţă au primit discuri cu diametrul de 36 de centimetri şi etriere cu şase pistonaşe, în timp ce discurile din spate sunt încetinite de etriere cu patru pistonaşe.

Cât despre aspectul exterior, Mercedes-Benz C63 Edition 507 vine cu jante de 19 inci, o capotă împrumutată de la versiunea Black Series, dungi AMG pe pragurile laterale şi accente de negru lucios pe grila radiatorului, bara din spate şi oglinzile laterale.

Mercedes-Benz C63 AMG Edition 507 va fi prezentat în premieră mondială la Salonul Auto Geneva 2013 şi va fi pus în vânzare în toate variantele de caroserie (coupe, sedan şi break) în vara lui 2013.

Pe lângă versiunea Edition 507, Mercedes-Benz C63 AMG mai este disponibil şi în varianta mai puternică Black Series.

Video Mercedes-Benz C63 AMG Edition 507:


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide