Faţă de modelul pe care îl înlocuieşte, Hyundai ix35 facelift are parte, printre altele, de blocuri optice restilizate, care îl fac să arate puţin mai european şi îi conferă un aer mai rafinat.
Per total, credem că ix35 arată mai bine decât până acum, ceea ce ar trebuie să ducă la o creştere a interesului pentru potenţialii clienţi ai producătorului auto coreean. Din păcate, în interior, lucrurile nu stau la fel de bine ca la exterior. Plasticele sunt în continuare destul de tari, însă salvează aparenţele printr-o textură plăcută.
La standul Hyundai a fost prezent şi modelul de serie ix35 Fuel Cell, care nu are parte de faceliftul lui ix35 cu motor cu ardere internă, dar care are un sistem de propulsie cu pilă de hidrogen şi e, potrivit oficialilor companiei coreene, „primul vehicul cu pilă de hidrogen produs în serie limitată din lume”.
SUV-ul coreean Hyundai Grand Santa Fe, care se vinde deja în Statele Unite ale Americii, a ajuns pe meleaguri europene aproape neschimbat. Astfel, aşa cum îi stă bine unei maşini destinate pieţei nord-americane, Hyundai Grand Santa Fe are un interior foarte spaţios şi, oarecum surprinzător, cu materiale de calitate, chiar dacă plasticele sunt puţin cam tari la atingere.
Deşi este promovată drept o maşină cu şapte locuri, pasagerii care vor sta pe ultimul rând de scaune, adică cel care stă de obicei ascuns în portbagaj, vor sta cu genunchii în gât, la propriu, pentru că scaunele sunt foarte joase.
Exteriorul lui Grand Santa Fe e asemănător cu cel al unui Santa Fe normal, doar că modelul cu şapte locuri e ceva mai lung şi are o parte frontală puţin mai pronunţată în partea de jos. Una peste alta, Hyundai Grand Santa Fe arată destul de bine şi are un interior care pare a fi de calitate. Rămâne, însă, de văzut care va fi preţul.