LIVE GENEVA 2014: Adevărata stea Mercedes-Benz de la Geneva? Noul Mercedes-Benz C-Class

Autor: Andrei Ştirbu 04 mart. 2014 Prezentări

Trebuie să recunosc, am căzut în aceeaşi plasă ca şi restul lumii: m-am năpustit hipnotizat către S-Class Coupe, alături de alte câteva zeci de persoane hipnotizate, exact ca nişte piranha asupra unui fotomodel Victoria’s Secret.

Din păcate, am ajuns acolo cu 0,5 secunde mai târziu decât grupul asiatic – „maşina asta-i compromisă pentru jumătate de oră” îmi zic. În timp ce oftez pătimaş întâlnesc cu privirea noul C-Class şi îmi dau seama că aici s-a produs o mică eroare.

O să-spunem „mini-S-Class”, OK?

C-Class, adică unul dintre modelele de mare importanţă pentru Mercedes-Benz – din punctul de vedere al vânzărilor, de exemplu – era acolo şi mai nimeni nu-l băga în seamă.

Şi e păcat, pentru că odată ceva ieşi în stradă, va impune respect prin forme şi prin prestanţă rivalilor din segment. C-Class este mini S-Class atunci când vorbeşti de exterior.

La interior, situaţia e un pic mai decentă, pentru că şi maşina este mai accesibilă faţă de Măreţul S. Însă asta nu înseamnă că lipsesc în vreun fel materialele de calitate şi finisajele de toată frumuseţea.

Oare o fi aceeaşi mână ca în celelalte poze cu interioare de la Geneva?

Faţă de S-Class, noul C înseamnă mai mult către sportivitate – cum ar fi şi normal pentru o berlină compactă. Nu mi-am dat seama cât de mult încurcă plafonul plonjat ocupanţii mai înalţi ai locurilor din spate, însă eu n-am avut probleme să mă fac comod.

Cât despre impresii din spatele volanului – dacă aş mai fi fost lăsat câteva minute, aş fi început să mă simt ca un tânăr burghez. Abia aştept să cunosc noul C-Class îndeaproape – se anunţă o prietenie frumoasă.  

VEZI ŞI ALTE IMPRESII LIVE PROMOTOR DE LA GENEVA 2014!


Urmărește Promotor.ro pe Google News

Citește și...



Comentarii
Inchide