Ce se întâmplă dacă la intrarea pe autostradă îţi dai seama că eşti pe o direcţie greşită? Majoritatea şoferilor „normali” vor răspunde că aştepţi până la prima ieşire.
Ei bine nu aşa a răspuns şi şoferul român din imagine. Acesta conducea un camion de 18 metri pe o autostrada din Massa Carrara, Italia. El a decis să facă o întoarcere folosind o mică deschidere aflată în scuarul care desparte cele două direcţii de mers. Mai precis, s-a oprit mai întâi pe banda de urgenţă, apoi a virat stânga, reuşind să se strecoare cu camionul prin spaţiul acela spaţiu restrâns, scrie Poliziadistato.it
Poliţia l-a identificat şi prins pe şoferul român de 30 de ani. Acesta a fost trimis în judecată pentru punerea în pericol a siguranţa pe drumurile publice, a primit o amendă de 8.000 de euro şi a rămas fără permis.
Isprava românului poate fi văzută în clipul de mai jos