După ce au prezentat noul MEGANE Estate în martie 2016, cei de la Renault întregesc acum familia aducându-l în faţă pe noul MEGANE Sedan.
Cel mai recent model din familia MEGANE face parte dintr-un proiect de reînnoire a gamei, şi are un stil dinamic ce se reflectă în suprafeţele bine proporţionate şi o formă distinctă a farurilor în forma literei C. Acoperişul de sticlă care leagă parbrizul la lunetă conferă un aspect elegant pe două tonuri. Partea din spate este dominată de stopurile supradimensionate.
Din punct de vedere al spaţiului noul Megane rămâne la fel de încăpător ca şi predecesorul său, oferind suficient loc pentru cinci pasageri şi un portbagaj de 508 litri. Din punct de vedere al dotărilor cel mai proaspăt membru al familiei va avea sistemul Easy Trunk Access.
În funcţie de ţară, gama de motoare cuprinde două motoare pe benzină şi trei diesel.
Cele pe benzină sunt reprezentate de unităţile SCe de 115 de CP, disponibilă cu o cutie de viteze manuală cu 5 trepte, şi una TCe de 130 de CP, disponibilă cu o cutie de viteze automată cu dublu ambreiaj cu 7 trepte EDC sau o cutie de viteze manuală cu 6 trepte.
Cele trei motoare diesel cuprind unitatea dCi de 90 de CP, disponibilă cu o cutie de viteze manuală cu 6 trepte, dCi de 110 de CP, disponibil cu o cutie de viteze manuala cu 6 trepte sau cutia de viteze automată cu dublu ambreiaj EDC6, şi dCI de 130 de CP, disponibilă cu o cutie de viteze manuală cu 6 trepte.
Noul Megane Sedan va fi produs la uzina Bursa din Turcia, urmând ca modelul să fie vândut în mai mult de 20 de ţări din întreaga lume. Acestea sunt: Algeria, Arabia Saudită, Australia, Bulgaria, Croaţia, Egipt, Emiratele Arabe Unite, Estonia, Ungaria, Irlanda, Italia, Israel, Letonia, Liban, Lituania, Maroc, Polonia, Republica Cehă, România, Serbia, Slovacia, Slovenia, Tunisia, Turcia şi Ucraina.