Interviu: Florin Georgescu şi Răcănel Alexandru vor stabili recordul naţional de viteză pentru nevăzători

Ce înseamnă Tandem?
Răcănel Alexandru: Tandem este o asociaţie fondată anul trecut, un
ONG, născută din dorinţa de a face lucrurile la modul concret.
Activităţile desfăşurate de noi au avut un caracter de manifestîn
scopul atragerii atenţiei, atât la nivel de mass-media, cât şi al
societăţii. Ele sunt realizate de cele mai multe ori cu resurse
proprii ale membrilor asociaţie şi în cadrul unor parteneriate.
Putem cita aici Turul Romaniei pe bicicleta tandem făcut de Florin
Georgescu (preşedintele asociaţiei) şi Răcănel Alexandru
(vicepreşedintele asociaţiei)

Care este principalul obiectiv pe care doriţi să-l atingeţi
în acest an?
Răcănel Alexandru: Stabilirea recordului de viteză pentru
nevăzători. Iniţial, Florin a fost foarte reticent pe tema asta,
dar după ce a cugetat mai mult şi-a dat seama că ar fi cea mai
potrivită modalitate de a căpăta un pic de expunere.

Care a fost maşina de „şcoală”?
Răcănel Alexandru: Florin a învăţat să meargă pe un Daewoo Matiz,
după care a trecut la un pas superior, Citroen C5, urmând ca în
măsura în care găsim oameni care ne vor susţine în demersul şi
iniţiativa noastră să reuşim să mergem cu o maşină mai bună, care
să permită atingerea unei viteze de 200 de km/h. Această viteză ar
reprezenta recordul national de viteză pentru nevăzători pe care
dorim să-l stabilim anul acesta în septembrie. Practic în România
nu există un astfel de record.

Tot ce ţine de implicare, de mişcare paralimpică, de activităţi
sportive pentru persoane cu dizabilităţi este ca şi neexintent în
România, pentru simplu fapt că nu produce bani şi nimeni nu-şi dă
interesul pe tema asta. Sunt câţiva oameni care încearcă să facă
câte ceva cum sunt băieţii de la care am primit noi drept
sponsorizare cadrul de bicicletă cu care o să încercăm să ieşim
anul astă la unele competiţii internaţionale. Cum ar mai fi Eduard
Nova care nu are un picior şi deja aleargă în echipa lui Dinamo şi
se bate la vârf cu ciclişti care nu au nici un fel de
dizabilitate.

Cum se realizează antrenamentele?
Răcănel Alexandru: Ne urcăm în maşină, Florin la volan şi eu în
dreapta lui…şi conducem, încerc să-l pilotez cât de bine pot eu.
Nu avem un limbaj specializat ca la rally-uri, pur şi simplu este
în funcţie de ce se întâmplă pe traseu în momentul restectiv. Ceea
ce facem noi aici ţine de partea practică de atingere a vitezei
maxime. Antrenametul lui Florin a început cu deprinderea
abilităţiilor de a conduce. Am început în Politehnică, cu Matiz-ul,
cu slalom, am ieşit pe drumuri private, am mers pe drum cu o bandă
pe sens, ne-am încrucişat cu alte maşini. Oricum, Florin are o
abilitate înăscută de a sesiza deviaţile de la traiectorie a
maşinii şi de a le corecta, surprinzător, înainte de a-i spune
eu.

De când au început antrenamentele?
Răcănel Alexandru: Antrenamentele au început de prin februarie anul
acesta, dar nu au avut frecvenţă, din simplu fapt că, după cum vezi
şi tu, suntem la vreo 50 de km de Bucureşti, ceea ce implică nişte
costuri. Maşinile cad, nu putem ieşi pe drumurile publice, nu ne
putem permite să închiriem o pistă de aeroport, practic nu avem un
loc sigur şi dedicat în care să facem antrenamentele. Acesta este
în momentul de faţă locul cu cea mai bună oportunitate de a
desfăşura nişte antrenamente, pentru simplu fapt că acest drum are
6 benzi şi nu există trafic.

Cât timp durează o sesiune de antrenamente?
Răcănel Alexandru: O sesiune de antrenamente durează cam 40 de
minute.

Ce reprezintă demersul vostru?
Răcănel Alexandru: Demersul nostru se doreşte a fi primul pas de
atragere de fonduri pentru realizarea unui centru de pregătire
paralimpică centralizată pe toate sporturile. Ar fi o iniţiativă
unică în România şi din câte ştim noi şi în Europa de Est.

Care-i principalul obiectiv pentru anul
viitor?
Răcănel Alexandru: Ne-am propus pentru anul viitor, ca pricipala
activitate pe calendarul de evenimente a asociaţiei, să fie o
ciclo-caravană. Vrem să o oraganizăm din România, să strabată vreo
cinci tări şi să ajungă la deschiderea Jocurilor Olimpice de la
Londra. După care, în ultima parte a verii, sau începutul toamnei
să încercăm să ajumgem în America, dacă vom găsi susţinere
financiară, şi să încercăm doborârea recordului mondial de viteză
pentru nevăzători. Viteza pe care trebuie să o depăşim este de
peste 200 de mile, aproximativ 320 km/h.

Ce reprezintă pentru tine tentativa de doborâre a
recordului mondial?

Florin Georgescu: Pentru mine personal, faza asta cu concursul,
nu reprezenta nimic, pentru că mie îmi plac sporturile interactive,
unde te şi mişti. Să apăs o pedală şi să ţin un volan în mână, nu
prea este pentru mine o provocare, deşi îmi place. Nu cred că
există baiat căruia să nu-i placă să stăpânească nişte cai putere.
Însă, am zis că este prilejul cel mai potrivit pentru a promova
anumite lucruri odată cu povestea asta.

Ce simţi la volan?

Florin Georgescu: Când sunt într-o maşină care are şi ceva cai
putere, o simt aşa ca o felină puternică conştientă de puterea ei.
De exemplu, am condus odată un Jaguar. E o nebunie, când auzi
zgomotul grav al motorului, cu multă putere, un motor de rasă. Până
şi eu simt diferenţa dintre calitatea materialelor. Imagineazăţi că
ai intra pe de o parte într-o camera mobilată cu un mobilier de
pal, pe jos un covor subţire de plastic, iar pe de altă parte întri
într-o cameră mobilată cu mobilă din lemn de nuc, unde-i un covor
gros, perdele groase la gean. Este o chestie de senzaţie foarte
faină.

Cum veţi evolua în momentul în care veţi încerca doborârea
recordului mondial?
Florin Georgescu: Există două posibilităţi. Cea a copilotului în
maşină, sau varianta prin telemetrie, care implică o a doua maşină
care stă în spatele tău şi te ghidează prin căşti, doar că această
variantă presupune şi mai multe costuri, ceea ce nu ne putem
permite. Noi, însă, vreo să demostrăm că doi oameni normali
încearcă să impingă un pic mai încolo barierele normalului,
firescului.

Care sunt planurile de viitor?
Florin Georgescu: Noi dorim să promovăm şi alte obiective (din
punctul meu de vedere astea sunt cele mai importante). De exemplu
noi în România nu avem un centru de cercetare de tehnologii de
acces, de la tehnologii digitale, până la tehnologii de
accesibilizare urbană. Din păcate nu există nici măcar ca şi
concept. Pe de o parte scopul lor este facilitarea accesului la
informaţie pentru categoriile de deficienţi senzoriali, mă refer la
deficienţii de vedere, la deficienţii de auz. Pe de altă parte,
scopul este de realizare a unui oraş accesibilizat care să-ţi
permită, ca şi deficient, să nu ţi se mai pară aşa o aventură
extremă să ieşi în Bucureşti.

Un alt obiect ar fi realizarea unui portal care să includă
serviciile publice, făcându-le accesibile şi pentru persoanele cu
deficienţe, inclusiv oameni de vârsta a treia care nu se pot
deplasa. De exemplu, eu personal am nevoie de cine lângă mine ca să
pot să-mi plătesc facturile… lucru aberant.

Vrem să relizăm şi un centru de excelentă pentru copii supra
dotaţi. În România de astăzi este aproape acelaşi dezavantaj social
între a fi un om cu deficinţe sau a fi un copil supra dotat. În
sensul că la fel de „multe” lucruri ţi se pun la îndemână, la fel
de puţin eşti sprijinit pe partea vocaţională, existând doar izolat
centre unde copii să fie descoperiţi şi sprijiniţi.

Asociaţia Tandem doreşte să promoveze un parteneriat între
persoanele cu dezavantaj social, nu neaparat oameni cu deficienţă.
Ideea este în felul următor: eu de la vârsta de 7 ani, până la
nivel postliceal am învăţat în cadrul învăţamântului special. Am
trecut prin aproape toate şcolile de nevăzători din ţară şi ştiu că
este un lucru nociv să cultivi existanţa colectivităţilor oamenilor
cu deficienţe, ele putând fi integrate în societate doar
spărgându-le la nivel individual, adică este necesară acordarea
atenţei fiecărui individ în parte.

La ce provocări te mai gândeşti?
Florin Georgescu: Mie mi-ar mai plăcea şi o călătorie cu un caiac,
sau cu o ambarcaţiune cu pânze, mi-ar plăcea să mai facem un treseu
alpin de dificultate medie şi nu în cele din urmă un salt cu
paraşuta. Ne gândim şi la un tur al Europei cu bicicletă şi dacă
vom găsi suficiente finanţări să încercăm un tur moto.