Ziua de 1 aprilie e cunoscută şi ca ziua păcălelilor, însă aplicarea accizei de 7 eurocenţi/litrul de carburant e cât se poate de adevărată, chiar dacă sună ca o glumă proastă.
Începând de astăzi, cu greu vom mai putea alimenta cu preţuri mai mici de 6 lei/litru, indiferent de sortimentul de combustibil. Mai exact, potrivit site-ului Petrom, la staţia de alimentare de pe Bulevardul Mihail Kogălniceanu din Bucureşti, preţul benzinei Standard este de 6,24 lei/litru, cel al benzinei Extra ajunge la 6,71 lei/litru, iar cel al motorinei Extra este de 6,40 lei/litru.
În oraşele mai mici, preţurile sunt ceva mai digerabile, însă tot nu scad sub 6 lei/litru. De exemplu, la staţia Petrom din Vatra Dornei, judeţul Suceava, benzina Standard costă 6,06 lei/litru, în vreme ce motorina Extra ajunge la 6,10 lei/litru.
Odată cu creşterea preţului la carburanţi, ziua de 1 aprilie aduce şi scumpiri la ţigări (între 30 şi 50 de bani în plus pentru un pachet) şi gaze (cu 2% pentru utilizatorii casnici).
A fost o vreme când benzina costa doar 4,9 lei/litru. Mai ţineţi minte?
Ca să îndulcească puţin pastila scumpirilor, Guvernul Ponta a anunţat că va returna 4 eurocenţi din acciza de 7 eurocenţi la carburant pentru transportatorii de marfă care au licenţă de transport pentru vehicule de peste 7,5 tone. În ceea ce priveşte cetăţenii de rând, Ponta a spus că avantajele constau în alte lucruri. „Dacă avem autostrăzi, atunci, în loc să mai faci de la Cluj şapte ore până la Bucureşti, faci patru ore. Atunci consumi mai puţin carburant, te duci mai rar cu maşina la reparat şi, în primul rând, mai important e faptul că, în loc să avem atâtea mii de oameni care mor pe şosele din cauza tirurilor, cu siguranţă numărul de accidente va scădea”, a declarat prim-ministrul pentru Mediafax. În acest sens, aş vrea să-i reamintesc premierului că lipsa autostrăzilor nu este una dintre cauzele principale ale deceselor de pe şoselele româneşti.
În cazul în care nu ţi-ai dat încă seama de felul în care te vor afecta toate aceste scumpiri, poţi arunca o privire aici.
Tu ce părere ai despre acciza la carburant: chiar crezi că banii adunaţi de aici vor merge la dezvoltarea infrastructurii?