Maşinile mai vechi de 20 ani, care în ciuda ”vârstei” au acumulat puţini kilometri la bord, au fost întotdeauna nişte descoperiri interesante. Site-ul Carscoops.com a descoprit pe eBay un anunţ care a atras atenţia internauţilor: două Mercedes-Benz S-Class mai vechi de 20 ani, de vânzare, ”la pachet” pentru 300.000 de dolari.
Cele două exemplare un reprezentate de un Mercedes 600SEL din 1992 cu 2.412 de kilometri la bord şi un Mercedes 400SE din 1994 cu doar 443 de kilometri. Vânzătorul susţine că ambele maşini sunt ca noi, acestea fiind depozitate într-un garaj în care a existat un climat controlat.
Fotografiile furnizate de proprietar ne dezvăluie condiţia uimitoare în care au fost păstrate maşinile, pe unele elemente putându-se vedea folia cu care au venit din fabrică, însă preţul cerut este la limita ridicolului.