Dotări în premieră care nu au mai fost pe nicio Dacie până azi

Autor: Alexandru Banu 30 aug. 2017 Știri auto

UPDATE

Din conferinţa de presă de la Frankfurt, am aflat că Dacia Duster 2018 o să aibă în premieră sistem de camere all around (360 de grade) – utile atât în offroad şi mai ales la parcare. Direcţia e nouă şi ajută la manevrarea facilă a maşinii. Duster are şi hill descent control şi hill assist control – funcţie care ţine maşina în rampă / pantă şi te ajută la pornirea din rampă. Consola centrală a fost redesenată, scaunele sunt nou-nouţe, volanul e reglabil pe înălţime şi adâncime, iar de azi, noul Duster are avertizare la maşinile din unghiul mort, senzori pentru aprinderea farurilor şi climatizare. Preţul va rămâne acelaşi.

GALERIE FOTO NOUL DUSTER

 

 

 

Lăsăm comunicatul oficial de presă Dacia să vorbească despre noul SUV românesc lansat în 2010, facelift-at în 2014 şi la a doua generaţie acum, în 2018. Lansarea oficială cu tot cu interiorul pe care încă nu-l avem aici în poze, e pe 12 septembrie, la Frankfurt.

 

Dacia face un pas major în procesul de înnoire a gamei sale, odată cu prezentarea Noului Duster, un SUV cu design modern şi atrăgător. Începută în 2010, povestea de succes a celui mai vândut model Dacia continuă cu un nou capitol.

·       Noul Duster va fi prezentat în premieră mondială pe 12 septembrie în cadrul unei conferinţe de presă care va avea loc la Salonul Auto de la Frankfurt.

·       Un design exterior complet nou.

·       O adevărată revoluţie la interior.

Marea noutate a standului Dacia din cadrul Salonului Auto de la Frankfurt o va reprezenta Noul Duster. Un model care îşi propune să confirme şi să consolideze succesul înregistrat de actuala generaţie a SUV-ului Dacia, comercializată în peste un milion de exemplare în ultimii şapte ani.

GALERIE FOTO DUSTER 2018

Noul Duster nu se mulţumeşte să reinterpreteze codurile estetice ale predecesorului său. Liniile inspirate ale designului exterior evocă robusteţe şi siguranţă, trăsături specifice unui adevărat SUV, pregătit să abordeze cele mai dificile trasee offroad. Caracterul afirmat al modelului este accentuat de noua nuanţă de caroserie, Orange Atacama.

Partea frontală se remarcă prin :

·       Calandrul specific, încadrat de blocuri optice ample care accentuează lăţimea percepută a vehiculului.

·       O nouă semnătură luminoasă care integrează un ansamblu LED repartizat în trei segmente,

·       Capota reliefată care degajă o puternică impresie de robusteţe,

·       Scutul amplasat în partea inferioară a barei frontale. Dincolo de rolul practic, acest element de protecţie, de culoare crom satinat, subliniază estetica de off-roader veritabil.

 

Din profil, Noul Duster prezintă :

·       Flancuri pronunţate care consolidează impresia de robusteţe,

·       Un parbriz poziţionat cu 100 mm. mai în faţă şi mai înclinat în comparaţie cu cel al modelului actual, fapt care sporeşte senzaţia de spaţiu disponibil la interior,

·       Bare de pavilion cu un design modern dispuse în prelungirea liniei parbrizului.

·       Jante din aliaj de 17 inch şi pasaje ale roţilor puternic evazate.

·       Ornamente de culoare neagră dispuse în partea din spate a aripilor laterale frontale.

 

Partea din spate se remarcă prin :

·       Bosajele generoase din partea superioară a aripilor spate, blocurile optice amplasate în extremităţile caroseriei, încadrând un hayon marcat de linii orizontale. Ansamblul accentuează impresia de stabilitate a vehiculului.

·       Semnătura luminoasă Dacia – cu 4 carouri de culoare roşie – adaptată noului model,

·       Scutul de protecţie spate, de culoare crom satinat, de dimensiuni mai mari faţă de cel prezent pe actuala generaţie.

Noul Duster oferă un confort sporit, beneficiind de un interior complet nou, cu materiale de calitate. La toate acestea se adaugă o serie de echipamente noi, care vor putea fi descoperite în detaliu începând din 12 septembrie.

Noul Duster va fi prezentat oficial la Salonul de la Frankfurt în cadrul conferinţei de presă care va fi organizată la standul Dacia începând de la ora 11 :10 şi care va fi susţinută de Jean-Christophe Kugler, Director de Operaţiuni al Regiunii Europa, Groupe Renault.

 

 


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide