Cancan.ro
Arash Motor Co, cunoscută până de curând sub numele de Farboud Ltd, intenţionează ca în 2010 să lanseze modelul AF-8, un automobil cu o caroserie din fibră de carbon şi un motor GM V8 ce dezvoltă 550 CP la 6000 rpm. Acesta se vrea să fie un automobil ce se pretează folosirii zilnice, cu geamuri electrice, ABS, controlul tracţiunii, însă capacitatea de rulare pe pista nu a fost nici ea uitată.
Cuplat la o cutie de viteze cu şase trepte Grazianno Transmissioni motorul V8 accelerează modelul până la 100 de km/h în 3,4 secunde şi iî asigură o viteză maximă de peste 300 km/h. Cu un preţ final de aproximativ 120.000 de lire, deloc ieftin, noul model este aşteptat să se vândă anual între 25 şi 50 de unităţi.