Britanicii de la AutoExpress
au primit confirmarea oficială din partea Renault că planurile de
revitalizare a
mărcii Alpine au fost anulate. În schimb, francezii se
vor concentra mai mult pe latura sportivă prin crearea unui
sub-brand de sine stătător: RenaultSport.
Primul model RenaultSport urmează să fie o adevărată surpriză
pentru fanii Renault, deoarece va fi vorba despre un
roadster de categorie mică, bazat pe platforma tehnică a viitorului
Renault Clio RS şi cu un design inspirat de
conceptul Renault DeZir –
vezi aici randările AutoExpress.
RenaultSport devine, astfel, un punct central în strategia de
dezvoltare Renault. Pe lângă versiunile de top ale modelelor din
gama constructorului francez, sub brandul RenaultSport vor
fi produse şi modele exclusive, cu o producţie limitată şi
orientate spre anumite nişe de piaţă.
De exemplu, roadsterul RenaultSport vizează domeniul lui
Lotus Elise, unde va intra şi Alfa Romeo cu
modelul 4C, prefigurat deja la Salonul Auto Geneva
2011. Ceea ce înseamnă că RenaultSport Roadster va avea un
motor central, cu o putere de peste 200 CP, două locuri şi un
comportament rutier foarte sportiv.
Preţul de bază pentru acest prim model RenaultSport se
estimează că va fi de 45.000 euro, o sumă destul de
exclusivistă, dar care are în spate un pedigree competiţional
generos al departamentului sport Renault. În viitor, acest roadster
ar putea fi echipat şi cu un puternic motor diesel, dar oficialii
Renault nu exclud şi o versiune ecologică, propulsată de un motor
electric, deci un rival pentru
Tesla Roadster.
Noul roadster RenaultSport urmează să fie produs la
uzina din Dieppe, unde mai demult au fost construite
maşinile sport Alpine, iar, ulterior, hot-hatch-urile Renault.
Acum, însă, producţia lui
Renault Megane RS a fost mutată în Spania, aşa încât uzina din
Dieppe rămâne o facilitate binevenită pentru RenaultSport.
Deocamdată, nu a fost avansată o dată de apariţie a noului
model, dar oficialii Renault promit că acesta va fi urmat,
la scurt timp, de alte modele inedite RenaultSport, care
să acopere noi nişe din piaţă.