Visio.M, maşina electrică germană a poporului?

Publicat: 21 11. 2014, 12:00

Visio.M a demarat în 2011 ca un proiect finanţat de guvernul german – iar de la stadiul de concept până la materializarea maşinii gata de o eventuală producţie de serie au trecut doar doi ani şi jumătate, o perioadă foarte scurtă pentru un proiect destul de ambiţios: crearea unei maşini electrice abordabile, sigure şi cu o autonomie rezonabilă.

Cu ocazia expoziţiei eCarTec 2014, Visio.M în-varianta-aproape-gata-pentru-producţia-de-serie-mare îşi dezvăluie toate atuurile. Mai puţin preţul – acesta nu e comunicat nici măcar la nivel estimativ, considerându-se că, mai întâi, trebuie surmontate problemele ţinând de transpunerea fezabilă a soluţiilor tehnologice (unele inedite) în producţia de mare masă.

Staţi liniştiţi, nu e o copie de BMW i3 made in China. E chiar o maşină electrică Made in Deutschland

Deci, pentru moment, Visio.M rămâne la stadiul de vitrină tehnologică, rezultat al unei colaborări de anvergură a mai multor companii din domeniul auto, începând de la BMW sau Daimler până la Continental sau Siemens.

Citeşte toate detaliile despre maşina electrică germană Visio.M pe Ecoprofit.ro