În 2013, Toyota anunţă că a vândut aproape 1,28 de milioane de maşini hibride în toată lumea, ceea ce înseamnă o creştere de circa 5% faţă de 2012, când au fost vândute aproape 1,22 de milioane.
Practic, din 1997, când a fost pusă în vânzare prima generaţie Toyota Prius, japonezii au reuşit ca, în 16 ani de zile, să depăşească bariera de 6 milioane de maşini hibride vândute până acum.
Cele mai multe maşini hibride sunt comercializate, după cum era de aşteptat, pe piaţa indigenă, unde japonezii au cumpărat doar în 2013 peste 679.100 de maşini hibride Toyota şi Lexus.
Urmează americanii, cu doar jumătate din această valoare (358.100 maşini), în timp ce în Europa au fost vândute doar 153.000 de maşini – care, totuşi, reprezintă o creştere de aproape 50% faţă de 2012, excelente pe o piaţă dominată de motoarele diesel.
Până în 2015, cei de la Toyota estimează că vor depăşi 1,5 milioane de maşini hibride vândute anual în întreaga lume, în următorii doi ani fiind programate nu mai puţin de 15 noutăţi cu propulsie hibridă.