Dezvoltarea mașinilor electrice a devenit principala preocupare a producătorilor auto consacrați, dar și a start-up-urilor din lumea întreagă. Chiar și în țările arabe aflate în criză există un interes mare pentru producerea de mașini electrice. Iată cum arată Quds Rise, prima mașină electrică produsă în Liban.
În ciuda dificultăților economice, cu pene frecvente de alimentare cu energie electrică, Libanul va fi prima țară arabă din zona mediteraneeană care va avea propriul model electric. Aceasta se numește Quds Rise și este produsă de EV Electra, un producător deținut de un businessman local. Acesta va fi „primul automobil produs local” în Liban.
Nu avem multe informații tehnice la dispoziție, dar designul este unul care iese în evidență, reflectând cultura arabă. Jumătate agresiv, jumătate comic, Quds Rise are o parte frontală care aduce cu un cap de vultur, aspect potențat de proporțiile neobișnuite. În ciuda detaliilor ambițioase, cum sunt portierele stil „fluture”, mașina electrică libaneză pare să aibă o amprentă la sol minusculă.
De altfel, masa totală, cu tot cu bateriile de 50 kWh, abia atinge 900 de kilograme. Pentru o astfel de performanță, caroseria este realizată din fibră de sticlă (legendarul Lăstun avea ceva asemănător), iar șasiul, din cadre de aluminiu. Producătorul promite o autonomie de 250-450 kilometri, motorul electric având o putere maximă de circa 160 CP.
În această configurație, Quds Rise accelerează de la 0 la 50 km/h în 2 secunde, pentru a atinge 100 km/h în circa 5 secunde. Nu este foarte rău în ceea ce privește plecatul de pe loc, nu știm însă cum stă la oprire și, în special la oprirea bruscă, având în vedere construcția extrem de ușoară.
EV Electra speră să vândă acest model ciudat cu un preț de circa 30.000 de dolari. Producția ar urma să înceapă în a doua jumătate a acestui an, pentru ca primele mașini să poată fi livrate începând de anul viitor. EV Electra are deja site-uri în Germania, Danemarca și Canada, pe lângă cele din Palestina și Iordania, așa că vedem aici multă ambiție de extindere. Cifrele prezentate pe site-ul german sunt o idee mai conservatoare, în treacăt fie spus.
Dacă ne amintim corect, fost șef al Alianței Renault Nissan, Carlos Ghosn, s-a refugiat în Liban după o evadare spectaculoasă din Japonia. Suntem siguri că experimentatul manager ar avea câteva propuneri pentru cei de la EV Electra, caresă-i ajute în dezvoltarea mașinii lor electrice.