Prima stație Tesla Supercharger din România este gata de inaugurare la Timișoara. Adresele stațiilor care vor fi amplasate în România
Prima stație Tesla Supercharger din România este gata de inaugurare la Timișoara. Tesla a actualizat site-ul propriu și a marcat pozițiile tuturor stațiilor Supercharger care vor deveni operaționale anul acesta. Iată adresele la care vor fi amplasate stațiile Supercharger din România.
Tesla a demarat operațiunea de extindere spre estul Europei, iar în prezent compania americană are peste 600 de stații de încărcare Supercharger. Rețeaua a ajuns și în România, iar prima stație Tesla Supercharger urmează să fie inaugurată în zilele următoare la Timișoara. Alte trei sunt prevăzute să fie inaugurate în lunile următoare, la București, Pitești și Sibiu.
Dispunerea stațiilor din programul Tesla pare să urmeze principala cale de legătură a Bucureștiului cu vestul Europei – Autostrada A1. Desigur, de la Sibiu la Timișoara este o o distanță mai mare decât între celelalte stații (271 km fata de 110 – 160 km), dar nu ar trebui să pună probleme unei mașini Tesla, care are o autonomie de peste 400 km.
Unde este amplasată prima stație Tesla Supercharger de la Timișoara
Dincolo de amplasamentele generale, harta Tesla indică acum pozițiile exacte ale viitoarelor stații de încărcare din rețeaua Supercharger. Astfel, cea de la Timișoara este amplasată pe bd. Revoluției din 1989 la numărul 5, în fața hotelului Continental. Este o stație mai degrabă modestă după standardele Tesla, cu numai 6 posturi de încărcare.
La București, prima stație Tesla Supercharger din oraș se construiește pe șoseaua Pipera, la intersecția cu strada Moeciu. Dacă este să ne luăm după harta Tesla, amplasamentul este în fața monumentului soldaților Armatei Roșii. Cu siguranță că rușii trebuie fie furioși pentru această alegere.
În cazul orașului Pitești, La Piteşti, staţia de realimentare se va afla în zona parcului orăşenesc Expo, situat în cartierul Calea Bucureşti. De asemenea, stația Supercharger din Sibiu va fi amplasată pe șoseaua Alba Iulia, în zona parcului Petőfi Sandor.
Diferența dintre Supercharger și Destination Charger
Cu excepția celei de la Timșoara, care trebuie să devină operațională „în trimestrul I”, celelalte stații Tesla sunt prevăzute a fi inaugurate în trimestrul II. Cum trimestrul I este la două zile distanță de încheiere, apreciem că aceasta este săptămâna în care proprietarii de Tesla se vor putea conecta la unul dintre cele șase posturi de încărcare din Timișoara.
Trebuie precizat că toate cele patru stații Supercharger din România sunt marcate ușor confuz de Tesla. Din fotografii se vede că posturile de încărcare montate la Timișoara sunt de tip Supercharger. Cu toate acestea, harta Tesla le evidențiază ca „Destination charger”, stații de încărcare de putere mai mică și care, de regulă, aparțin partenerilor. Acestea permit încărcarea bateriei într-un interval mai mare, de regulă pentru clienții unui hotel sau restaurant care petrec mai mult timp în zona stației.