Pepsi va primi primele camioane Tesla Semi în decembrie
Americanii de la PepsiCo au anunțat că în luna decembrie vor primi primele camioane electrice Tesla Semi din lotul de 100 de unități precomandate în 2017. Acea precomandă a fost cea mai mare la momentul respectiv pentru vehiculele comerciale ecologice ale producătorului californian.
Într-un interviu acordat CMBC, CEO-ul PepsiCo, Ramon Laguarta, a declarat că producătorul renumitei băuturi răcoritoare dorește să diminueze costurile cu combustibilul, precum și nivelul de emisii de dioxid de carbon la nivelul flotei sale comerciale.
„Transportul reprezintă circa 10% din emisiile totale de dioxid de carbon, de aceea este important să găsim soluții alternative. Ne înnoim flota de autovehicule odată la fiecare aproximativ zece ani și continuăm să cumpărăm camioane electrice de la Tesla. Primele livrări din lotul de 100 de camioane EV vor sosi în acest al patrulea trimestru”, a declarat Laguarta, fără a specifica și câte vehicule comerciale va primi compania pe care o conduce, unul dintre cei mai importanți clienți Tesla.
Tesla Semi, autonomie de 800 de kilometri
INTRĂ ÎN GALERIA FOTO
Compania Pepsi anunțase recent că intenționează să utilizeze camioanele Tesla Semi din Clasa 8 de tonaj pentru a expedia snack-uri și băuturi răcoritoare între centrele sale de producție și de distribuție, precum și către comercianții cu amănuntul, pe o rază de 500 de mile (800 km).
Camioanele Semi vor completa flota de vehicule cu zero emisii a gigantului PepsiCo, care numără aproximativ 10.000 de camioane de tonaj greu şi care se înscrie ca parte esenţială în planul americanilor de reducere a emisiilor cu efect de seră cu cel puţin 20% până în anul2030.
Tesla Semi este un cap tractor echipat cu patru motoare electrice, care oferă o autonomie de până la 800 de kilometri. Prețurile sunt cuprinse între 150.000, valabil pentru versiunea cu autonomie de 480 de kilometri, și 200.000 de dolari, pentru cea cu autonomie de 800 de kilometri. Pentru achiziționarea unui camion clienții trebuie să achite un avans de 20.000 de dolari.
Producția camioanelor Tesla Semi trebuia să debuteze în 2019, însă a fost amânată până în momentul în care Tesla putea atinge un volum de producție de aproape 5.000 de unități de baterii.
Oficialii Tesla estimează că producția va debuta la sfârșitul acestui an la fabrica „Giga Texas”, aflată încă în construcție, a cărei capacitate de producție va fi de aproape 2.500 de unități în 2021.
Sursa: Tesla