Tesla Model 3, Model S şi Model X vor primi un update la sistemul de infotainment pentru ca aceasta să includă Netflix şi YouTube.
Anunţul a fost făcut de Elon Musk pe Twitter, iar acesta a spus că maşinile Tesla vor oferi o experienţă unică datorită scaunelor confortabile şi a sistemului de sunet surround.
Aplicaţiile Netflix şi YouTube vor putea fi utilizate doar atunci când maşina este parcată, însă Tesla inteţionează să updateze sistemul pentru a permite utilizatorilor să le folosească oricând, odată ce maşinile complet autonome vor fi aprobate de autorităţi.
După cum subliniază Endgadget, Tesla Model 3 va oferi cea mai bună experienţă de vizionare, pentru că are ecranul sistemului de infotainment poziţionat pe orizontală, în timp ce Model S şi Model X au ecranul dispus pe verticală.
Este posibilă ca Netflix şi YouTube să fie disponibile pe maşinile Tesla începând cu luna august.