Kia a lansat un serviciu care permite acces la cea mai mare rețea publică de încărcare din Europa
KiaCharge este un serviciu pan-european de încărcare a automobilelor electrice. Cu ajutorul acestuia, deținătorii automobilelor KIA EV (100% electrice) și PHEV (Plug-in Hybrid) vor avea acces la cea mai mare rețea de încărcare din Europa (160.000 de puncte de încărcare). Totul se va face cu ajutorul unui singur card și a unei singure aplicații.
Prin abonarea la serviciul KiaCharge, utilizatorii vor avea acces la puncte de încărcare ale tuturor operatorilor importanți printr-o singură platformă, ceea ce face încărcarea mai simplă și mai ușor de utilizat. Datorită serviciului e-Roaming, clienții își pot încărca automobilele în toată Europa, fără a avea nevoie de contracte adiționale cu alți furnizori, plățile făcându-se pentru o singură factură lunară.
Kia oferă acces facil la 160.000 de puncte de încărcare
Clienții platformei KiaCharge pot accesa rețeaua DCS printr-un singur card cu identificare a frecvenței radio (RFID) sau printr-o aplicație. Utilizatorii găsesc în aplicație informații în timp real despre prețul încărcării la toate stațiile și dispun de transparență totală despre tariful serviciului de încărcare. Clienții vor primi o singură factură lunară pentru utilizarea rețelei, în loc de facturi individuale pentru fiecare încărcare.
KiaCharge va oferi utiizatorilor o gamă de tarife diferențiate în funcție de nevoile lor de mobilitate. Acest lucru va permite utilizatorilor care parcurg distanțe scurte să plătească pentru încărcările individuale fără a avea nevoie de abonament lunar, sau oferă un mix de prețuri per încărcare și abonamente cu prețuri fixe pentru cei care își încarcă în mod regulat automobilele EV sau PHEV.
Toate tarifele sunt gândite să facă încărcarea mai confortabilă, eficientă și accesibilă, oferind metode de plată simple și o singură factură lunară.