Ioniq 5 este replica Hyundai la Volkswagen ID.4

Autor: Cristian Agatie 23 feb. 2021 MASINI NOI

Hyundai a prezentat primul model al gamei de modele electrice Ioniq. Este vorba de Ioniq 5, un crossover de clasă medie realizat pe noua platformă E-GMP a Hyundai.

Intră în Galeria FOTO

Ioniq 5 este primul model dezvoltat de Hyundai pe o platformă dedicată exclusiv modelelor electrice. E-GMP permite un design radical schimbat al mașinilor, precum și o ofertă generoasă de spațiu pentru pasageri. Este suficient să spunem că Hyundai Ioniq 5 are un ampatament de 3000 mm – o valoare demnă de un vehicul din clasa mare. Lungimea exterioară este de 4,64 metri, foarte apropiată de cea a lui Volkswagen ID.4 (4,58 metri), care are însă un ampatament mai scurt, de 2766 mm.

Din punctul de vedere al designului, Hyundai vorbește de o evoluție de 45 de ani și face trimitere la modelul Pony – prima sa mașină comercializată. Cel puțin din spate, Ioniq 5 pare mai degrabă nerăbdător să copieze designul angular al lui Volkswagen Tiguan, dar rezultatul nu este deloc nereușit.

Ioniq 5: Primul model Hyundai produs pe o platformă electrică dedicată

Primul model electric din noua gamă Ioniq va fi oferit la lansare cu două versiuni de motorizare și două valori pentru capacitatea bateriei. Clienții pot selecta între versiunile cu tracțiune spate (2WD) și cele cu tracțiune integrală, propulsate de două motoare electrice. Bateria are o capacitate de 58 kWh sau 72,6 kWh. În cea mai favorabilă configurație (tracțiune spate și bateria mai mare), Ioniq 5 poate parcurge o distanță de până la 480 de kilometri conform ciclului WLTP.

Cea mai puternică configurație dezvoltă o putere totală de 225 kW (306 CP), ceea ce-i asigură lui Ioniq 5 o accelerație de la 0 la 100 km/h în 5,2 secunde. Viteza maximă este limitată electronic, pentru toate versiunile, la 180 km/h.

Hyundai promite încărcare ultrarapidă cu standard dual, ceea ce înseamnă că Ioniq 5 poate fi încărcat de la stațiile de 400 de volți, dar și de la cele de 800 de volți, fără a avea nevoie de adaptoare. Conectat la o stație de 350 kW, Ioniq 5 are nevoie de 18 minute pentru a se încărca de la 10% la 80%. De asemenea, sunt suficiente 5 minute de încărcare pentru a crește autonomia cu 100 km.

O funcție inedită folosită de noul model coreean este Vehicle to Load (V2L), care permite folosirea bateriei mașinii ca sursă de curent pentru aplicații externe. Pot fi încărcate alte mașini electrice sau alimentate dispozitive casnice, puterea disponibilă fiind de maximum 3,6 kW.

Ioniq 5 va fi urmat de alte modele electrice produse sub brandul Ioniq

Interiorul aduce un aer proaspăt în gama Hyundai, cu o abordare modernă. Planșa de bord este dominată de două ecrane LCD cu diagionala de 12 inchi – unul pentru panoul virtual de instrumente și al doilea pentru sistemul de infotainment. În premieră, Ioniq 5 oferă Augmented Reality Head-Up Display (AR HUD), care proiectează informațiile relevante pe parbriz.

Cu oferta sa impresionantă de spațiu, Ioniq este extrem de practic. Pe lângă spațiul interior generos, noul model electric oferă un portbagaj la fel de impresionant, cu un volum de 531 de litri. Portbagajul poate fi extins la 1600 de litri prin rabatarea banchetei. Aceasta poate, de asemenea, culisa longitudinal (135 mm), oferind mai multă flexibilitate.

Ioniq 5 este doar primul model dintr-o gamă care va transforma Ioniq într-o marcă de sine stătătoare care va livra exclusiv modele electrice. Vor urma Ioniq 6, un sedan de clasă mare, și Ioniq 7, un SUV de clasă mare.


Urmărește Promotor.ro pe Google News



Cristian Agatie
După o experiență scurtă în presa generalistă și radio, a intrat în presa auto „din oportunism” în 1994, la revista Autoturism a Automobil Clubului Român, și a rămas „din convingere” din 2008, la Auto Bild, un nou proiect demarat în România de Axel Springer în colaborare cu Edipresse. Absolvent ... citește mai mult

Comentarii
Inchide