Hyundai Prophecy Concept: proporții sportive și conducere autonomă

Publicat: 03 03. 2020, 12:25
Actualizat: 03 03. 2020, 12:26

Hyundai Prophecy Concept este studiul de design pe care producătorul coreean l-ar fi prezentat la Geneva dacă salonul auto nu ar fi fost anulat. Conceptul este inspirat de filosofia de design „Sensuous Sportiness” și pare a fi cel mai sportiv și elegant sedan care nu va fi condus niciodată.

Intră în Galeria FOTO

Hyundai Prophecy Concept urmează formele și proporțiile conceptului „45”, prezentat anul trecut la Frankfurt și este caracterizat de designul cu linii simple și structuri minimaliste. Cu un ampatament extins și console scurte, Prophecy este rezultatul dorinței designerilor Hyundai de a crea „The Ultimate Automotive Form”. Aceasta este caracterizată prin suprafețe fluide, design armonios și funcționalitate.

Având la bază filosofia Hyundai „Sensuous Sportiness”, profilul se remarcă printr-o linie curbă continuă, care subliniază designul atemporal. Linia dinamică și elegantă a mașinii, creată de aripile din spate, generează senzația de mișcare, chiar și atunci când staționează.

Designul se remarcă printr-o aerodinamică excelentă, caracteristică specifica unui autovehicul electric. Jantele permit canalizarea aerului spre partea laterală a caroseriei, efectul fiind amplificat de spoilerul spate integrat, prin gestionarea forței de apăsare care îmbunătățește stabilitatea în cazul deplasării cu viteza mare.

Utilizarea unui material transparent permite vizualizarea componentelor funcționale din interior. Această caracteristică de design se regăsește la nivelul spoilerului, al farurilor și al sistemului de monitorizare video (CMS), accentuând atractivitatea modelului.

Tehnologia de iluminare utilizată pentru prima dată la conceptul „45” a fost perfecționată, fiind acum integrata în faruri, lampa din spate și spoiler. Pe viitor, aceasta semnătura luminoasă va reprezenta un element specific de design pentru gama de modele Hyundai.

Apartenența conceptului „Prophecy” la segmentul EV se remarca și in cazul podelei. Grila de aerisire lata, montata sub bara de protecție, canalizează aerul pentru o răcire eficientă a bateriilor.

„Prophecy” utilizează o tehnologie de condus autonom. În locul volanului clasic exista doua joystick-uri, unul pe consola centrala, iar celalalt pe garnitura portierei. Conducătorul auto poate controla autovehiculul dintr-o poziție confortabilă, având parte de o experiență de condus intuitivă. Mai mult, acesta poate accesa o gamă diversificată de funcții, care pot fi selectate prin intermediul butoanelor integrate în joystick-uri. Modificările de design obținute prin utilizarea joystick-urilor conferă pasagerilor o vizibilitate sporita.

La interior au fost utilizate materiale ecologice. Prizele de aer exterioare, amplasate în partea inferioara a portierelor, contribuie la optimizarea fluxului de aer prin intermediul sistemului „Clean Air Technology”.

Denumirea modelului concept reflecta rolul pe care îl are aceasta lansare. „Prophecy” prefigurează direcția de design a viitoarelor modele Hyundai, stabilind în același timp un etalon pentru autovehiculele electrice ale gamei.