Ford a oprit livrările lui F-150 Lightning
Ford Motor a oprit livrările tuturor camionetelor electrice F-150 Lightning model 2024. Compania americană va efectua verificări de calitate pentru o problemă pe care nu a specificat-o, transmite Reuters, citat de News.ro.
Al doilea mare producător auto din SUA a declarat vineri că oprirea livrărilor a avut loc pe 9 februarie și nu a specificat când se așteaptă să reia livrările.
Un purtător de cuvânt a refuzat să spună ce problemă de calitate a fost verificată.
Ford a mai spus că săptămâna aceasta a început să livreze către dealeri primele pickup-uri F-150 model 2024, nou proiectate, cu motoare termice (pe benzină).
Compania a mai comunicat faptul că se așteaptă„să intensifice livrările în următoarele săptămâni, pe măsură ce completăm verificări amănunțite de calitate a lansării pentru a ne asigura că aceste noi F-150 îndeplinesc standardele noastre înalte”.
Automotive News a relatat că sute, dacă nu mii, de camionete F-150 model 2024 pe benzină s-au adunat în loturi de depozitare din sud-estul Michigan, de când a început producția în decembrie.
Compania americană a vândut anul trecut 24.165 de pick-up-uri F-150 Lightning în SUA, în creştere cu 55% faţă de 2022, din aproximativ 750.000 de vânzări totale de F-150 în SUA.
Ford a declarat în august că fabrica unde se asamblează modelele F-150 Lightning ar putea atinge o rată anuală de producţie de 150.000 de vehicule până în octombrie.