Cum vor evolua vânzările de maşini hibride în acest deceniu

Autor: Oraan Mărculescu 09 apr. 2014 Mașini electrice
Cum vor evolua vânzările de maşini hibride în acest deceniu

Acum 20 de ani, în 1993, Toyota punea în vânzare prima maşină hibridă de serie mare, Prius, realizată sub supervizarea actualului preşedinte al companiei japoneze, Takeshi Uchiyamada.

Care face o afirmaţie categorică: până la finalul acestui deceniu, maşinile hibride vor ajunge la o cotă de piaţă de 20% din vânzările globale de maşini noi. Procent în care nu sunt incluse şi maşinile hibride plug-in, care îi ajută pe mulţi producători să obţină consumuri teoretice extraordinare.

Oficialul japonez consideră că soluţia hibridă plug-in nu e avantajoasă, deoarece presupune costuri mai mari pentru utilizarea unor baterii care să asigure o autonomie cât mai mare în regim electric, dar care, în realitate, nu duc la economii de combustibil substanţiale faţă de soluţia clasică hibridă (de exemplu, din cele 25 de modele hibride Toyota şi Lexus, doar unul e hibrid plug-in).

Dacă în SUA şi Japonia maşinile hibride au devenit foarte populare, în Europa hibridele reprezintă încă o nişă neexploatată suficient, în principal din cauza avantajelor pe care motoarele diesel le aduc, în primul rând în ce priveşte autonomia şi costurile de achiziţionare şi exploatare.

Vânzările de maşini hibride în 2013 s-au cifrat la puţin peste 210.000 de exemplare, în creştere cu 40% faţă de 2012, dar reprezentând doar 2% din totalul de maşini noi vândute pe plan european anul trecut.  Ca idee, Toyota a vândut doar în SUA mai multe modele Prius decât toate maşinile hibride comercializate în Europa…

Conform japonezilor, vânzările de maşini hibride ar putea deveni şi mai mari dacă şi legislaţia ar penaliza mai drastic poluarea produsă de motoarele convenţionale. Deci e posibil ca la finalul acestui deceniu să asistăm la o turnură interesantă a situaţiei domeniului auto, mai ales dacă şi tehnologia maşinilor electrice va deveni mai accesibilă.


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide