Cea mai ieftină mașină electrică are un preț de 6.000 de euro și se vinde pe autovit.ro. Costul de încărcare este de 2 lei/100 km

Publicat: 11 08. 2020, 12:28
Actualizat: 11 08. 2020, 12:36

Mașinile de oraș tind să devină din ce în ce mai mici, și din ce în ce mai „verzi”, ca să spunem așa. Există o anumită categorie de șoferi care se mulțumește cu o mașină de navetă (serviciu-acasă) care să transporte cel mult două persoane, care să consume puțin, care să se parchează ușor și care, dacă se poate, să fie ecologică.

O astfel de mașină este Estrima Biro. Am găsit-o pe autovit.ro la un preț de doar 6.000 de euro. Estrima Biro este un cvadriciclu electric care se poate conduce de persoane cu o vârstă de peste 16 ani cu categoria B1.

Nu e nevoie să ai 18 ani pentru a conduce Estrima Biro

Este un autovehicul pur electric produs în U.E. care are o baterie pe baza de litiu de 3.3 kW. Viteza maximă pe care o poate atinge este de 44 de km/h. Alimentare se poate face la priza normala de 220 V. Costul de încărcare este de 2 lei/100 km.

Intră în Galeria Foto

Dotare de baza Birò Winter include trapă manuală, frână de mână, 4 frâne hidraulice, oglinzi laterale maxi, parbriz cu degivrare, anvelope 145/60-13, speaker portabil si USB, 2 motoare electrice, dimensiuni exterioare 1.74m lungime /1.03m lățime /1.56m înălțime, cutie de viteze cu 2 +1 trepte, centuri de siguranță în 3 puncte, caroserie din oțel cu grosime de 3mm, Boost Power pentru plus de putere, 6 compartimente de depozitare cu o capacitate totală de 100 L,  baterie Litiu Maxi pentru o autonomie de 100 km, precum și uși demontabile din policarbonat cu închidere electrică.

Despre compania italiană Estrima

Biro este un vehicul electric cu patru roți și două locuri produs și distribuit de Estrima, o companie italiană din Pordenone. Aparține categoriei cvadriciclu electric. Mașina poate atinge o viteza maximă este de 44 km / h, dar poate ajunge până la 55 km / h cu o actualizare minoră a controlerului. În Italia poate fi condus de persoane cu vârste începând de la vârsta de 14 ani cu permis de conducere.

Biro este cel mai mic vehicul electric pe patru roți de pe piață; are 1,03 metri lățime și 1,74 metri  lungime. Acoperișul poate fi deschis pentru ventilație. De asemenea, are ferestre mari ceea ce duce la o vizibilitate mai bună pentru șofer.

VIDEO