Ce se va întâmpla cu bateriile uzate ale mașinilor electrice
Până în 2030, Uniunea Europeană speră că vor fi deja 30 de milioane de mașini electrice pe șoselele din Europa. Mulți își pun deja problema ce se va întâmpla cu bateriile uzate ale mașinilor electrice ajunse la capăt de viață.
Cei care se opun mașinilor electrice susțin că acestea poluează marginal mai puțin decât echivalentele lor alimentate cu combustibili fosili. În schimb, pun probleme deosebite datorită procesului poluant de fabricație a bateriilor Li-Ion dar și (mai ales) duratei de viață relativ reduse ale acestor baterii. La finalul perioadei de viață, omenirea va avea de rezolvat problema reciclării a sute de milioane de pachete de baterii.
Problema poate fi abia ghicită în acest moment, în care adoptarea mașinilor electrice este la început de drum. Sunt prea puține mașini electrice în circulație acum, iar bateriile uzate sunt încă extrem de puține. Peste 10-15 ani, însă, problema s-ar putea acutiza, iar industria auto ar trebui să aibă până atunci o soluție pentru reciclarea eficientă a acestora.
Trebuie spus că bateriile Li-Ion folosite în automobilele electrice nu pot fi asociate cu durata de viață redusă pe care o cunoaștem de la bateriile de telefon sau de laptop. O mașină electrică va putea folosi aceeași baterie probabil cel puțin 10 ani înainte de a pierde 30% din capacitatea utilă și a deveni ineficientă. În acest caz, o baterie încă are 70% din capacitatea inițială, putându-și continua viața în alte aplicații – spre exemplul stocarea energiei electrice produse solar sau eolian.
Bateriile uzate ale mașinilor electrice: De la deșeuri la mină de aur
În cele din urmă, însă, după un număr de ani, capacitatea lor de stocare va scădea aproape de zero, ceea ce înseamnă că vor trebui scoase din uz. Bateriile Li-Ion ale mașinilor electrice sunt mari și sunt formate din sute de pile electrice, fiecare trebuind să fie dezasamblate individual. În plus, conțin materiale periculoase și toxice, având în plus tendința să explodeze atunci când sunt abuzate sau dezasamblate incorect.
În prezent, procentul bateriilor Li-Ion reciclate nu depășește 5%. Propunerea Uniunii Europene este ca producătorii auto să aibă în vedere recuperarea bateriilor uzate, astfel încât acestea să nu ajungă în natură la finalul ciclului de viață. Unii producători deja fac acest lucru.
Spre exemplu, Nissan refolosește bateriile uzate ale mașinilor sale Leaf pentru alimentarea vehiculelor autonome care livrează componente în fabricile sale. La fel face și Volkswagen, care în plus a deschis și o uzină de reciclare a bateriilor Li-Ion, la Salzgitter, în Germania. Aceasta poate recicla 3.600 de baterii auto anual în faza pilot.
Renault, în schimb, reciclează toate bateriile rezultate din flota sa de mașini electrice. Nu sunt multe deocamdată – câteva sute anual. Renault a externalizat această activitate către companiei de management a deșeurilor Veolia și gigantului belgian din industria chimică, Solvay.
Reciclarea bateriilor Li-Ion uzate nu este doar o problemă de control al deșeurilor, ci și de recuperare a materialelor rare din aceste baterii. Este vorba, de cobalt, nichel, și litiu, materiale care nu pot fi obținute în Europa ci sunt importate din alte zone ale globului.
sursa: BBC