Brevetele Toyota pentru maşini cu hidrogen sunt acum gratuite pentru oricine

Autor: Iulian Dnistran 07 ian. 2015 Mașini electrice

Toyota vrea ca lumea să fie mai curată, drept dovadă că a investit bani buni în modelul de serie Mirai, care foloseşte un sistem de propulsie cu pilă de hidrogen. Dar asta nu e tot, fiindcă japonezii au anunţat că, la fel ca Tesla Motors, vor face libere toate brevetele referitoare la tehnologiile de propulsie cu hidrogen – atât cele referitoare la vehicule, cât şi cele referitoare la producerea hidrogenului.

Mirai e primul vehicul de serie Toyota cu pilă de hidrogen

Ştirea a fost dată în cadrul Consumer Electronics Show (CES) 2015 din Las Vegas, unde oficialii Toyota au spus că „producătorii auto care construiesc şi vând vehicule cu pilă de hidrogen, precum şi furnizorii de piese pentru pile de hidrogen şi companiile de energie care operează staţii de realimentare cu oxigen” au acces la 5.680 de brevete pentru tehnologia hidrogenului în lumea întreagă.

Există, însă, o mică observaţie. Brevetele referitoare la vehicule vor putea fi folosite gratuit „în timpul perioadei de introducere pe piaţă, anticipată să dureze până în 2020”, în vreme ce brevetele despre producerea şi vinderea hidrogenului vor fi gratuite „pentru o perioadă nelimitată de timp”.


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide