Un sondaj Nature Energy arată că 20% dintre americanii care au avut mașini electrice au renunțat la ele și au revenit la o mașină cu motor termic. Motivele sunt aceleași care contribuie la rata mică de adopție a mașinilor electrice în general.
Americanii stau mult mai bine decât europenii în ceea ce privește numărul mașinilor electrice, dar și infrastructura de încărcare. În special California este considerată raiul electromobilității, aici existând atât un nivel de trai peste media Statelor Unite, cât și prevederi legislative care încurajează șoferii să conducă mașini nepoluante.
Chiar și în aceste condiții, există numeroși șoferi de mașini electrice care au renunțat la acestea, preferând să revină la conducerea unei mașini alimentate cu combustibili fosili. Fiind America, asta înseamnă aproape întotdeauna motoare pe benzină. Cel puțin aceasta este concluzia unui studiu desfășurat de Nature Energy.
Nu atât tendința este îngrijorătoare cât, mai ales, procentajul celor care au ales să facă acest lucru: 19,35% dintre cei care au ales inițial o mașină electrică (BEV) au schimbat-o cu una cu motor termic. Un procent și mai mare (23,1%) dintre cei care au ales o mașină hibridă cu încărcare la priză (PHEV) au făcut același lucru.
Firește, există multe studii care arată de ce cumpără oamenii mașini electrice, sau de ce nu cumpără, dar acesta este primul studiu care încearcă să afle de ce renunță oamenii la mașini electrice odată ce le-au cumpărat. În cadrul acestui studiu, au fost intervievați mai mult de 4.100 de deținători de mașini electrice care le-au cumpărat în perioada 2012-2018. Dintre aceștia, însă, doar 1.842 au ajuns în punctul în care trebuie să decidă dacă schimbă mașina electrică tot cu una de același tip sau nu.
Dintre aceștia, 1.458 de deținători de mașini electrice și hibride cu încărcare la priză au decis să păstreze sistemul de propulsie ales – fie prin schimbarea mașinii cu alta de același tip (1.213) fir prin cumpărarea mașinii la finalul perioadei de leasing (245).
Aproape deloc surprinzător, motivele care i-au determinat pe mulți să renunțe la o mașină electrică sunt asemănătoare cu cele care îi împiedică pe alții să aleagă o mașină electrică. Printre cele mai importante sunt autonomia limitată, infrastructura insuficient dezvoltată, timpii petrecuți la stațiile de încărcare, imposibilitatea de a încărca acasă o mașină electrică sau lipsa posibilității de a deține mai multe mașini, printre care una electrică.
Oarecum deloc surprinzător, rata de abandon a fost cea mai mică în cazul mașinilor Tesla – doar 9,6% dintre deținători au renunțat la o astfel de mașină. Cifra are legătură cu maturitatea tehnologiei Tesla în perioada de interes a studiului, dar și experiența cu rețeaua de încărcare Supercharger. În schimb, Fiat a înregistrat cele mai multe renunțări.