Semnarea contractului de privatizare cu Renault de către Guvernul României prin vânzarea a 51% din acţiunile Automobile Dacia a reprezentat cel mai important eveniment economic al anilor ‘90. Acel moment a dat startul unui sector care în prezent urcă spre 25 de miliarde de euro şi angajează peste 220.000 de oameni, cei mai mulţi dintre ei plătiţi cu salarii peste media naţională.
Achiziţia Automobile Dacia de către Renault, parafată prin memorandumul semnat în decembrie 1998 a reprezentat startul industriei auto moderne din România. Mai mult, dintr-o uzină est-europeană, cunoscută pentru automobilele sale „perfectibile“ Dacia a ajuns să reprezintă o industrie în sine. Cei de la Renault nu numai că au păstrat cei aproape 14.000 de angajaţi de pe platformă în momentul privatizării, ci au şi extins această valoare la un total de 18.000 de salariaţi. Mai mult, tot cei de la Renault au investit puternic în formarea Renault Technologie Roumanie, cel mai mare centru de proiectare şi testare al grupului francez după cel de la Paris. În prezent Renault deţine în România toate competenţele necesare proiectării de la zero a unui automobil, de la centru de design, centru de proiectare, centru de testare, producţie şi reţea de distribuţie.
De unde a plecat proiectul Dacia? La jumătatea anilor ‘60 parcul auto românesc număra numai 50.000 de maşini, potrivit cărţii „Scurtă istorie a fabricaţiei de autoturisme în România“.
În anii ‘60 interesaţi de oferta statului român de preluare a unei licenţe de autoturism au fost cei de la Renault, Peugeot, Fiat, Alfa Romeo şi Morris. Dintre acestea, Peugeot şi Renault au intrat în cursa finală, însă Renault corespundea cel mai bine, fiind inclusiv o companie deţinută de statul francez. Uzina de la Colibaşi a fost construită în mai puţin de 2 ani, iar în data de 3 august 1968 ieşea primul automobil de preserie de pe linia de asamblare. În data de 20 august a demarat efectiv producţia de serie a Daciei 1100 şi a fost realizată celebra poză cu Nicolae Ceauşescu la volan. Producţia de la Mioveni a urcat treptat de la circa 2.000 de unităţi în 1968 spre un maxim de aproape 95.000 înainte de Revoluţie, în 1988.