Faţă de perioada similară a lui 2006, vânzările Daciei Logan berlină au scăzut cu 17%, în timp ce restul concurenţilor, cumulat, au înregistrat o creştere de 24,37%. Adică o parte din clientela lui Logan a preferat modele din import, iar numărul acestor clienţi a fost mai mare ca anul trecut. Surprinzător (sau nu), cel mai vândut model de categoria lui Logan a fost chiar… vărul acestuia, Renault Clio Symbol, care, cu peste 9.000 de unităţi, devansează (cumulat!) concurenţa coreeană Chevrolet Aveo şi Hyundai Accent, primul model cu o creştere clară faţă de anul trecut, de 200%.
Italienii se ţin destul de bine, prin cele două modele Albea şi mai noul Linea (bazat pe Grande Punto), în timp ce Skoda Fabia Sedan de-abia reuşeşte să depăşească 1.000 de unităţi (însă, în cazul cehilor-nemţi, caimacul vânzărilor a fost luat de versiunea hatchback, cu un număr dublu de unităţi vândute). Pot surprinde cifrele relativ bune ale lui Seat Cordoba sau cele chiar bune ale lui Peugeot 206 Sedan (deşi modelul 207 este deja de ceva vreme pe piaţă), în timp ce KIA Rio Sedan, "sora" lui Hyundai Accent, are o prezenţă chiar palidă, înregistrând un regres de peste 30% faţă de anul trecut. Despre involuţia lui Daewoo Cielo nu mai are rost să comentăm, fabrica de la Craiova fiind preluată de Ford. Deci Cielo "is bye-bye, Kansas!".
În ceea ce priveşte Logan berlină, scăderea mai importantă a vânzărilor s-a înregistrat la nivelul motorizărilor diesel, cu un minus de aproape 25% faţă de anul trecut. Asta în condiţiile în care restul concurenţilor cu motorizări diesel au înregistrat creşteri (cu excepţia lui KIA Rio). Hyundai Accent chiar şi-a dublat vânzările pentru acest tip de motorizare, al cărei preţ de bază este, totuşi, cu 3000 de euro mai mare decât cel mai ieftin Logan diesel.
După cum era de aşteptat, cele mai vândute versiuni pentru toate modelele din tabel au fost cele ieftine, cu motorizări pe benzină entry-level, dar există şi excepţii. Chevrolet Aveo şi Fiat Albea au avut vânzări mult mai bune pentru versiunile pe benzină de 1,4 litri faţă de 1,2 litri – însă în cazul lui Albea motorul de cilindree a fost înlocuit în ofertă cu cel nou, de 1,4 litri. În schimb, pentru Renault Clio Symbol şi Fiat Linea s-a aplicat altă regulă, vânzările versiunilor diesel depăşindu-le pe cele ale versiunilor pe benzină. Oricum, volumele mari de vânzări s-au înregistrat preponderent în zona 7.000 – 8.500 euro (preţuri de bază, fără TVA), reprezentantele grupului Porsche România, Seat Cordoba şi Skoda Fabia Sedan, având preţuri de pornire mai mari, ceea ce s-a reflectat în cifrele de vânzări mai modeste.
Ideea de bază este că Dacia Logan berlină are destui concurenţi, deşi, în general, adoptă o politică de preţuri foarte avantajoasă, cu cel puţin 1.000 de euro mai puţin decât competitorii direcţi. Numai că piaţa din România încă nu este destul de clar segmentată, publicul ţintă având ori foarte puţini bani (ceea ce explică foarte bine preferinţa pentru varianta de bază de 1,4 litri), ori ajungând la concluzia că îşi permite să investească acea mie de euro suplimentară într-un model care, cel puţin la nivelul imaginii, poate stă mai bine. Poate că a venit momentul ca Dacia să revizuiască puţin gama de preţuri, astfel încât să avem parte cu adevărat de "automobilul de 5.000 de euro" promis de precedenta conducere a Renault – să vedem dacă o continuare a scăderii vânzărilor va duce şi la această decizie şi când.Per total, scăderea vânzărilor gamei Logan s-a cifrat la doar 0,1%, însă… este o scădere. Totuşi, acest lucru este valabil doar pentru variantele familiste, Logan în trei volume şi Logan MCV, în paralel fiind produse încă 5.035 de „dubiţe” VAN, ceea ce, în realitate, ne duce la o creştere a vânzărilor familiei Logan cu peste 7% faţă de perioada similară a anului trecut (când MCV şi VAN nu erau în vânzare). Deci ce îi nemulţumeşte, de fapt, pe oficialii de la Dacia?
Vânzările berlinei Logan au scăzut simţitor faţă de anul trecut, cu 17,5%, cauzele fiind mai multe. Principala explicaţie ţine de diversificarea gamei: au apărut variantele break-vagon MCV şi dubă VAN, adică o bună parte din publicul ţintă al Loganului sedan s-a reorientat spre aceste variante de caroserie, în detrimentul versiunii berlină. La un moment dat, Constantin Stroe avertiza că scoaterea taxei de primă înmatriculare va duce la un regres accentuat al vânzărilor de Logan – taxa încă mai este în vigoare, iar concurenţa second-hand pentru Logan nu le produce daune piteştenilor. A crescut exportul de Logan, pentru că piaţa vestică înregistrează cereri foarte mari de Logan. În condiţiile în care producţia a crescut faţă de anul trecut cu doar 13,8%, iar exporturile cu 40%, să nu ne mire că piaţa internă stagnează. Oricum, fabrica piteşteană a atins deja un record de jumătate de milion de Loganuri, în timp ce vânzările la nivel mondial au depăşit 150.000 de unităţi în primele opt luni ale acestui an. Şi să nu uităm de noua versiune utilitară Pick-Up.
Suficiente explicaţii pentru situaţia nu tocmai roză în ce priveşte piaţa internă? Nu chiar, pentru că unul dintre principalele motive îl reprezintă şi concurenţa, destul de acerbă pe acest segment al „familistelor pentru pieţele emergente” – ProMotor a realizat chiar şi un test comparativ cu mai multe reprezentante ale acestui subsegment, în urma căruia Logan a fost desemnat „best deal”. Dar iată cum stă situaţia vânzărilor pe primele opt luni ale acestui an, luând în considerare strict modelele de clasă mică, în trei volume, comparabile direct cu Dacia Logan berlină:
Marca/Model | vanzari primele 8 luni | variatie | pret de baza | |
2007 | 2006 | % | (euro) | |
Dacia | 52606 | 63731 | -17.46 | |
Logan | ||||
benzina | 35003 | 40639 | -13.87 | 5592 |
diesel | 17603 | 23092 | -23.77 | 6853 |
Chevrolet | 4949 | 1575 | 214.22 | |
Kalos | 0 | 61 | – | (*) |
Aveo | 4949 | 1514 | 226.88 | 6706 |
Daewoo | 1443 | 4836 | -70.16 | |
Cielo | 6210 | |||
Fiat | 2427 | 1951 | 24.40 | |
Albea | 2173 | 1951 | 11.38 | 7117 |
Linea | 254 | 0 | + | |
benzina | 121 | 0 | 10550 | |
diesel | 133 | 0 | 11975 | |
Hyundai | 3927 | 2478 | 58.47 | |
Accent | ||||
benzina | 2181 | 1597 | 36.57 | 7990 |
diesel | 1746 | 881 | 98.18 | 10174 |
KIA | 94 | 141 | -33.33 | |
Rio Sedan | ||||
benzina | 67 | 60 | 11.67 | 7990 |
diesel | 27 | 81 | -66.67 | 9348 |
Peugeot | 581 | 0 | + | |
206 Sedan | 8628 | |||
Renault | 9177 | 7479 | 22.70 | |
Clio Symbol | ||||
benzina | 4430 | 2978 | 48.76 | 7268 |
diesel | 4747 | 4501 | 5.47 | 8160 |
Seat | 895 | 615 | 45.53 | |
Cordoba | ||||
benzina | 590 | 380 | 55.26 | 11152 |
diesel | 305 | 235 | 29.79 | 11989 |
Skoda | 1278 | 842 | 51.78 | |
Fabia Sedan | ||||
benzina | 893 | 498 | 79.32 | 8779 |
diesel | 385 | 344 | 11.92 | 10923 |
(*) nu se mai comercializează
Pe pagina următoare, câteva consideraţii privitor la valorile acestui tabel.