TOP premiere importante pentru Europa la Geneva 2011

Publicat: 03 03. 2011, 19:06

Mai mult sau mai puţin interesante, iată ce alte premiere
mondiale a mai avut Salonul Auto Geneva 2011:


Fiat Freemont

În gama Fiat, Freemont este o maşină nouă, însă, realist
vorbind, este doar un Dodge Journey cu o altă siglă şi cu mici
retuşuri de ordin tehnic şi calitativ, pentru a fi mai pe gustul
europenilor. Dacă vreţi, o operaţiune de reciclare care poate fi
încadrată la capitolul „încercăm marea cu degetul cu costuri
minime”, principiul crossover al maşinii fiind destul de apetisant
pentru publicul european.


Honda Accord facelift

Modelul japonez de clasă medie beneficiază de retuşuri discrete,
rămânând o maşină serioasă, aproape premium. Pe plan european va
continua să rămână o prezenţă relativ discretă, având un fan-club
serios şi numărându-se printre maşinile foarte bine cotate ca
fiabilitate.


Hyundai Veloster
EU

Hot-hatch-ul cu 3 uşi şi hayon al coreenilor a fost prezentat la
Geneva 2011 în versiunea cu specificaţii europene. Se vrea o
alternativă originală şi mai accesibilă decât VW Scirocco, de
exemplu, mizând pe o singură motorizare pe benzină. Nu băgăm mâna
în foc pentru succesul pe piaţa auto din Europa, dar măcar
reprezintă un vector de imagine foarte bun pentru Hyundai.


KIA proceed facelift

Hatch-ul tineresc al celor de la KIA şi-a câştigat deja o bună
reputaţie pe plan european, aşa încât această restilizare, deşi nu
este profundă, reuşeşte să-i confere un aer fresh maşinii. Din
punct de vedere al vânzărilor, se anunţă un concurent redutabil
chiar pentru noul văr Hyundai Veloster.

Lancia
Thema

Reciclarea berlinei americane de clasă mare Chrysler
300
este un pas destul de controversat de către analişti.
În ce priveşte publicul, este clar că Lancia Thema nu îşi propune
să facă ravagii într-un domeniu dominat fără drept de apel de
triada germană. Însă mişcarea italienilor se poate dovedi inspirată
pentru consolidarea imaginii premium a mărcii Lancia.

Lancia Grand Voyager

La fel ca în cazul lui Thema, este aplicat procedeul
„reciclării” unui model american, în acest caz
Chrysler Voyager
. Un monovolum de categorie mare, care se bate
de la egal la egal cu Ford Galaxy sau Volkswagen Sharan şi Seat
Alhambra. Italienii speră că micile upgrade-uri tehnice şi
calitative sunt suficiente pentru ca monovolumul să fie atractiv
pentru un public suficient de mare.


Mercedes C-Class Coupe

Familia de modele life-style a producătorului german se
îmbogăţeşte cu un frate mai mic al lui Mercedes E-Class Coupe, faţă
de care va fi mai ieftin fără a fi cu mult mai prejos în privinţa
imaginii şi stilului. În mod interesant, C-Class Coupe se adresează
unei clientele care pune accentul pe clasic, fiind suficient de
diferit de BMW Seria 3 Coupe.


Opel Antara facelift

Fiind un producător generalist important, cei de la Opel nu
puteau lipsi din segmentul SUV-urilor compacte. Versiunea revizuită
a lui Opel Antara aduce îmbunătăţiri sesizabile în toate domeniile
importante, chiar dacă aceste lucruri nu vor fi de natură să îi
asigure vânzări extraordinare. Totuşi, cu paşi mici, cei de la Opel
îşi consolidează imaginea pe plan european într-un segment extrem
de aglomerat.


Saab
9-5 SportCombi

Producătorul suedez reuşeşte să se menţină pe linia de plutire,
versiunea break a berlinei de clasă mare Saab 9-5 nefiind absolut
deloc dezamăgitoare, cel puţin din punct de vedere al stilului.
Designerii au reuşit să integreze şi la versiunea SportCombi
elemente vizuale inspirate din domeniul aeronautic, dar rămâne clar
că Saab 9-5 SportCombi va fi doar un actor secundar printre
breakurile de clasă mare.

Toyota Prius+

Faţă de
Toyota Prius V
, dezvăluită la Salonul Auto Detroit 2011, Prius+
îşi gratulează viitorii clienţi cu încă un rând de scaune,
devenind, practic, prima maşină de familie cu 7 locuri în Europa
care oferă propulsie hibridă (acelaşi sistem ca la Prius). Nu sunt
de aşteptat vânzări foarte mari, dar Prius+ este un exponent
necesar pentru demersul japonezilor, care vor să facă din Prius un
adevărat brand de sine stătător.

Ce maşini noi sau versiuni noi ale unor maşini deja cunoscute
vom putea cumpăra în acest an, vedem în continuare, într-un top al
celor mai importante premiere de la Salonul Auto Geneva
2011
:

Locul 10:
Lancia Ypsilon

Italienii încearcă din nou să le atragă atenţia clienţilor care
vor o maşină premium de clasă mică, de data aceasta cu o generaţie
foarte schimbată a lui Lancia Ypsilon. Împrumutând multe detalii de
design de la sora mai mare Lancia Delta, Ypsilon va fi un rival
interesant în segmentul dominat de Mini şi italienii sunt siguri că
va avea un succes mult mai mare decât al precedentei generaţii.

Locul 9:
VW Golf Cabriolet

Vara asta se anunţă bogată pentru cei de la Volkswagen, care
propun o versiune mai accesibilă la coupe-cabrioletul EOS. Având 4
locuri şi acoperiş textil escamotabil, Golf Cabrio se adresează
atât nostalgicilor, cât şi clienţilor care vor o maşină cabrio mai
accesibilă.

Locul 8:
Kia Picanto

Maşinile de oraş de clasă mini sunt o soluţie excelentă, mai
ales pentru metropolele aglomerate. Iar noua generaţie KIA Picanto
vine cu o schimbare totală de optică şi stil, la fel ca şi Rio. Se
anunţă ca un rival de temut prin prisma caracteristicilor practice
şi a factorului buget pentru cam toţi actorii de pe scena clasei
mini.

Locul 7:
Mercedes SLK

Cea de-a treia generaţie a celui mai cunoscut roadster cu
acoperiş rigid escamotabil vine cu un stil foarte matur şi cu
câteva inovaţii pe gustul celor cu bani şi pretenţii. Pentru
moment, se pare că germanii au reuşit să găsească ingredientele
necesare unui nou succes de piaţă, chiar dacă nu vorbim de un
domeniu aşa de populat.

Locul 6:
VW Tiguan facelift

SUV-ul compact al germanilor a intrat în „malaxorul” estetic
deja cunoscut, devenind un fel de Touareg mai mic, deci mai serios.
Cum vânzările lui VW Tiguan pe piaţa europeană stau bine, este de
aşteptat ca acest facelift să contribuie la continuarea succesului
său, stilul clasic făcând diferenţa într-un domeniu extem de
aglomerat şi… pestriţ.

Locul 5:
Peugeot 308 facelift

Prin acest restyling, compacta 308 capătă un aer mai proaspăt,
dar şi o imagine mai serioasă, încercând astfel să-i dea un răspuns
cât mai concis liderului clasei, Volkswagen Golf. Faţă de
competiţia franceză, Citroen C4 şi Renault Megane, 308 facelift
vrea să se detaşeze printr-un stil mai sofisticat şi un interior
mai evoluat. Rămâne de văzut dacă francezii au găsit reţeta
potrivită pentru ca 308 să reintre în luptă.

Locul 4:
Kia Rio

Trecerea de la un stil banal la unul îndrăzneţ este bine-venită
pentru modelul de clasă mică al coreenilor, care vrea să atace în
mod direct modele precum Ford Fiesta sau Volkswagen Polo. Pe lângă
aspectul fresh şi modern, Rio vine cu motoare economice şi un bun
raport preţ/echipare, pronosticurile fiind foarte bune pentru
vânzările noului model în Europa.

Locul 3:
Hyundai i40

Deşi în România breakurile de clasă medie au o cotă extrem de
mică de piaţă, în Europa acestea sunt foarte căutate, în unele
cazuri chiar mai mult decât modelele sedan din care derivă.
Coreenii fac o mişcare îndrăzneaţă, propunându-ne mai întâi
versiunea break a modelului de clasă medie i40, o maşină care atacă
în mod direct şi fără teamă VW Passat Variant sau Opel Insignia
Sports Tourer. Hyundai i40 se anunţă un concurent redutabil, prin
prisma unei combinaţii reuşite între design, spirit practic şi
factor buget.

Locul 2:
Chevrolet Cruze hatchback

După ce versiunea sedan a lui Chevrolet Cruze a reuşit să atragă
într-o măsură foarte mare atenţia publicului, mai ales a celui de
pe pieţele emergente, a venit timpul pentru un pas mai serios:
atacarea segmentului hatchback-urilor de clasă compactă, dominat de
VW Golf în Europa. Are Cruze-ul în 5 uşi suficiente atuuri pentru a
se impune în această clasă aglomerată? Vom vedea în acest an.

Locul 1:
Ford B-Max

B-Max putem considera că este cea mai importantă premieră de la
Geneva 2011 atât pentru Ford, cât şi pentru români – din moment ce
monovolumul compact va fi produs la uzina Ford de la Craiova.
Oricum, germanii se mişcă surprinzător de repede, acest segment
fiind într-o continuă creştere, nu doar pe plan european. În plus,
configuraţia fără montant central şi deschiderea foarte practică a
uşilor sunt atuuri importante ale lui B-Max, alături de celelalte
avantaje de ordin practic.

Pe pagina următoare
vedeţi ce alte premiere mondiale importante pentru piaţa auto din
Europa au mai fost prezentate la Geneva
2011.