TOP 5 cele mai impresionante modele lansate la Salonul Auto Paris 2014
Salonul Auto Paris 2014 ar fi trebuit să fie cel mai mare şi important salon auto din Europa, dar s-a dovedit a fi destul de banal în cele din urmă. Motivul? Majoritatea producătorilor au ales să îşi dezvăluie noutăţile chiar şi cu câteva luni înainte de începerea salonului, aşa că surprizele s-au lăsat aşteptate. Pe de-o parte, noul BMW X6 a fost dezvăluit cu trei luni înainte de salonul de la Paris. Pe de cealaltă parte, Lamborghini a ales calea unei lansări pline de suspans pentru conceptul Asterion.
Nu vreau să încep discuţia despre momentul cel mai potrivit pentru demascarea unui model nou, fiindcă o să existe întotdeauna două tabere, una mai guralivă decât cealaltă (una care susţine ţinerea unui secret până în ultimul moment, pentru ca surpriza să fie mare, şi cealaltă care vrea să aibă cât mai multă expunere în mass-media). În schimb, o să îţi spun ce maşini ne-au plăcut cel mai mult la această ediţie a salonului de la Paris. Cinci bucăţi, una mai interesantă decât cealaltă.
Arată ca un vehocul din filmele SF şi, în acelaşi timp, pare că ar putea fi pus în producţie dacă s-ar modifica unele lucruri la el. Mai mult, francezii susţin că are un consum mediu de doar 1 l/100 km, reuşind să rivalizeze cu Volkswagen XL1.
După 12 ani de aşteptare, suedezii de la Volvo au lansat a doua generaţie a SUV-ului XC90. Dar aşteptarea a meritat, fiindcă noul XC90 e arată foarte bine şi are un interior cu adevărat premium (cel puţin aşa s-a simţit modelul expus la salon).
Renault Espace a fost primul monovolum modern european, iar acum a ajuns la a cincea generaţie. Un model care a pornit la drum ca o cutie din fibră de sticlă pe patru roţi şi a ajuns astăzi să fie un crossover familist cu jante de 19 şi chiar 20 de inci.
Francezii au jucat pe teren propriu la Paris, aşa că au venit cu temele bine făcute. Quartz arată ca şi cum ar fi pregătit să devoreze orice bucată de asfalt care îi iese în cale. Şi are cu ce: 500 CP. Dacă aşa vor arăta SUV-urile Peugeot din următorii ani, nu pot decât să spun DA!
Unii spun că ar fi adevăratul urmaş al legendarului Mercedes-Benz 300SL, alţii spun că ar fi un rival redutabil pentru Porsche 911. Eu spun că e un coupe veritabil, cu un V8 nărăvaş sub o capotă luuuungă şi tracţiune pe puntea spate. Ce altceva ai putea să mai vrei?