TOP 10: rivalităţi premiere importante la Salonul Auto Frankfurt 2013

Autor: Oraan Mărculescu 16 sept. 2013 Dosar & Analize

Mazda3 vs. Peugeot 308

Domeniul compactelor este cel mai important pe plan european, deci nu putem trece cu vederea două noi modele, care urmează să-i facă zile grele prinţului VW Golf. Sau, mă rog, aşa speră japonezii de la Mazda, respectiv francezii de la Peugeot.

Vorbim de noua generaţie a compactei Mazda3, care preia multe de la surata mai mare Mazda6, începând cu aspectul (poate concura fără rezerve la titulatura de ”Miss clasa compactă”) şi terminând cu tehnologia Skyactiv. Premiera mondială de la salonul auto german a fost dublată de un mic test de anduranţă: peste 15.000 km parcurşi din Japonia până la Frankfurt 2013 pentru a demonstra că ”are cu ce”.

De cealaltă parte regăsim un leu francez: Peugeot 308. Urmaşul lui 307 a devenit mult mai serios, neascunzând faptul că francezii consideră un foarte bun exemplu stilul simplist al lui Golf 7, dar pe care l-au mai îndulcit puţin cu nişte ”savoir faire”. Raportat, însă, la rivalul japonez de faţă, oferă un tablou de bord mai futurist, iar conceptul 308 R anunţă un viitor hot-hatch.

Rămâne de văzut cum se vor comporta cele două modele pe şosea şi ce raport preţ/dotări vor oferi, dar, pentru moment, compacta japoneză pare mai tentantă.

Mazda3 vs. Peugeot 308: 3 – 2.

Următorul duel, pe pagina următoare

Pagini: 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10


Urmărește Promotor.ro pe Google News

Citește și...



Comentarii
Inchide