Încercarea francezilor de a duce originalitatea în domeniul
berlinelor de clasă mare s-a soldat cu un eşec: Renault Vel
Satis a făcut furori, însă clientela nu a fost deloc
numeroasă. Cel puţin comparativ cu actorii premium din
segmentul premium al acestui domeniu, Vel Satis este foarte departe
ca vânzări.
Practic, Renault Vel Satis i-a uimit pe toţi amatorii de
sedanuri executive, propunând o caroserie în stil
hatchback, cu un hayon foarte original, o parte frontală ciudată şi
un interior somptuos şi foarte spaţios, mai ales pe înălţime
(impresia din habitaclu chiar a fost comparată cu aceea oferită de
monovolumul Espace).
De altfel, platforma tehnică a lui Vel Satis provenea de la
Espace IV şi Renault Laguna, motorul de top fiind de origine Nissan
(un 3.5 litri V6, preluat de pe Nissan Murano sau coupe-ul 350Z).
Însă, în afara unui confort de înalt nivel şi a unui grad ridicat
de lux, Vel Satis nu se putea compara cu rivalii în
privinţa performanţelor şi, mai ales, a imaginii.
După un foarte subtil facelift în 2005, producţia lui
Renault Vel Satis a fost, în sfârşit,
oprită în 2009, după ce rezultatele în materie
de vânzări au fost foarte slabe: circa 60.000 de unităţi
comercializate în 8 ani.