TOP 10 maşini second hand de oraş sub 3.000 de euro
CITROEN XSARA (1997-2006)
Compacta francezilor are o depreciere mai mare decât merită, în principal din cauza unor probleme apărute la varianta dinaintea faceliftului. Prin urmare, merită căutate exemplare produse după 2000, faceliftul asigurând o fiabilitate mai bună (atenţie, a nu se confunda cu Xsara Picasso, care e un monovolum familist).
Citroen Xsara (versiunea pre-facelift), 1997-2000
Faţă de maşinile compacte din aceeaşi perioadă, Citroen Xsara este avantajată de spaţiul interior generos (portbagaj de 408 litri!), confortul foarte bun al suspensiei raportat la ţinuta de drum dinamică, iar faceliftul înseamnă o echipare peste media clasei.
Ca motoare, e recomandabil benzinarul de 1,6 litri şi 110 CP (costuri mici de întreţinere şi fiabilitate foarte bună, chiar şi în condiţiile întreţinerii precare), care, în limita celor 3.000 de euro, ar trebui să nu depăşească 120-130.000 km, în condiţiile în care anul de fabricaţie este după 2001.
Citroen Xsara facelift, 2000-2006
Dieselul 2.0 HDi de 90 CP (consum bun, performanţe oneste, fiabilitate exemplară) se poate găsi, evident, la rulaje mai mari, care merg şi până la aproape 200.000 km pentru limita de 3.000 de euro, fiind de preferat ca anul de fabricaţie să fie măcar 2001 sau 2002. În cazul dieselului, atenţie la istoricul în service, unele motoare, în special dinainte de 2000, au fost afectate de calitatea slabă a carburanţilor.
Citroen Xsara VTS, versiunea în 3 uşi
Pentru cei care vor un aspect sportiv, versiunea în două uşi Xsara VTS e un precursor interesant al lui C4 Coupe, iar amatorii de tuning pot obţine o maşină chiar atractivă. Ca probleme generale pentru Xsara rămân valabile ”sughiţurile” electronicii, dar, de multe ori, mesajele de alertă sunt doar erori ale sistemului – totuşi, e necesară verificarea pe tester de fiecare dată.
O nouă maşină, pe pagina următoare