TOP 10: dueluri concepte la Salonul Auto Frankfurt 2013

Autor: Oraan Mărculescu 16 sept. 2013 Dosar & Analize

Renault Initiale Paris vs. Ford S-Max

Oare mai au viitor monovolumele mari? Un fel de răspuns ni l-au dat doi constructori generalişti specialişti în aşa ceva, prin două concepte care au rivalizat în premieră mondială la Salonul Auto Frankfurt 2013.

Pe de o parte avem conceptul Renault Initiale Paris, o surpriză destul de aşteptată, deoarece promite un înlocuitor pentru cunoscutul Espace, după cum declară chiar şeful departamentului de design Renault, Laurens van den Acker. Partea cea mai impresionantă a maşinii este chiar porţiunea frontală, care exprimă robusteţe şi eleganţă într-un stil foarte evoluat şi care continuă într-o manieră luxoas noua linie de design Renault.

În interior, Renault Initiale Paris oferă loc pentru 6 pasageri, dar habitaclul pare mai degrabă o carlingă de avion de lux, graţie iluminării cu LED şi a elementelor de design psihedelice, dar şi a scaunelor cu o structură originală sau a instalaţiei audio Bose, cu 32 de boxe! Trecând de fascinantul univers, se remarcă, totuşi, şi caracterul pragmatic al maşinii, care oferă un tablou de bord high-tech, consola centrală fiind dominată de un touchscreen vertical.

De cealaltă parte, vorbim de un concept care prefigurează fără surprize noua generaţie a monovolumului S-Max – conceptul preluând, de altfel, acelaşi nume. Maşina arată foarte echilibrat şi, faţă de conceptul Renault, Ford S-Max exprimă mult dinamism, părând compact, deşi poate acomoda până la 7 pasageri într-un habitaclu modern, simetric şi care exprimă bun-gust, dar şi sportivitate.

Interesant, conceptul Ford S-Max are sub capotă un motor mic, de numai 1,5 litri, dar care face parte din familia ”EcoBoost” şi anunţă un nou propulsor pentru viitoarele modele de serie. În plus, conceptul beneficiază de diverse sisteme electronice, de la noul Ford SYNC prin care se poate comunica şi cu alte maşini până la scaunele inteligente, care monitorizează ritmul cardiac.

Greu de făcut o alegere între cele două concepte, dar francezii au lucrat mai mult la capitolul artistic. Şi asta contează cel mai mult în cazul unui concept, până la urmă.

Renault Initiale Paris vs. Ford S-Max: 3 – 2.

O nouă rivalitate, pe pagina următoare

Pagini: 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10


Urmărește Promotor.ro pe Google News

Citește și...



Comentarii
Inchide