TOP 10 – cele mai VERZI PREMIERE de la Salonul Auto Paris 2012
RENAULT ZOE
În sfârşit, francezii au prezentat la Salonul Auto Paris 2012 versiunea finală a noii lor maşini electrice, Renault Zoe. Maşina electrică a fost prefigurată de două concepte – primul, mai ciudat, la Salonul Auto Frankfurt 2009, iar apoi al doilea, mult mai aproape de modelul final, la Salonul Auto Paris 2010.
Acum, Zoe este gata pentru a fi pus în vânzare, urmând a avea un preţ de pornire în Franţa de 13.700 euro, după aplicarea bonusului guvernamental de 7.000 euro pentru maşini electrice. În preţ nu este inclusă şi bateria, care face obiectul unui abonament separat, în funcţie de perioadă şi kilometraj.
Chiar şi aşa, la momentul actual, Renault Zoe este o maşină electrică foarte bine adaptată traficului urban, în special dacă vobim de oraşele vestice. Pentru lungime de 4 metri, oferă 4 locuri suficient de spaţioase şi un portbagaj de peste 330 de litri, un nivel de echipare standard foarte bun şi promite o securitate la cote înalte, garantată de Renault.
Autonomia maximă promisă este de 200 km, dar până în 2014 francezii promit că aceasta va creşte la peste 300 km, cel puţin la nivel teoretic. Iar motorul electric de 65 kW (88 CP) şi 220 Nm este suficient pentru traficul de zi cu zi.
Şi mai interesant este că Renault Zoe oferă un design sofisticat pentru un preţ atât de accesibil, plus un interior destul de extravagant la nivelul particularizării, deci maşina sigur va fi tentantă şi pentru amatorii de life-style.
În concluzie, Renault Zoe este, în acest moment, cea mai pertinentă propunere de maşină electrică de mare serie prezentată la Salonul Auto Paris 2012.
Să vedem pe pagina următoare altă maşină eco