TOP 10 cele mai scumpe maşini din lume vândute la licitaţii
LOCUL 10: Mercedes-Benz 540K Special Roadster (1936)
Preţul plătit pentru acest exemplar, la licitaţia Goodings & Company Pebble Beach din 2012, se ridică la 11,77 milioane USD (circa 8,86 milioane de euro). Vorbim de o maşină cu o istorie aparte, care, în cei 76 de ani de existenţă, a avut doar trei proprietari.
1936 Mercedes-Benz 540 K Special Roadster: 11.770.000 USD
Prima persoană care a deţinut această maşină a fost baronesa Gisela von Krieger, care, la numai 23 de ani, era una dintre cele mai cunoscute femei nonconformiste ale epocii în Germania nazistă. Maşina a ajuns la jumătatea secolului în SUA, iar, după moartea baronesei, nu s-a mai ştiut de soarta acestui automobil până în 1992, când superbul Mercedes-Benz a fost descoperit într-un hambar din Connecticut.
După 6 ani de dispute privind urmaşul de drept în posesia căruia intra automobilul, acesta a fost cumpărat de un colecţionar în 1998 şi restaurat în atelierele Chris Charlton. Înainte de licitaţia din 2012, experţii considerau că maşina va depăşi bariera de 10 milioane de dolari. Nu s-au înşelat.