TOP 10: Cele mai fiabile maşini din 2013

Publicat: 24 03. 2014, 11:38

Site-ul britanic carbuyer.co.uk a publicat un TOP 10 cu cele mai fiabile maşini din 2013. Rezultatele provin din studiul Auto Express Driver Power, care le-a cerut proprietarilor de maşini să dea note vehiculelor pe care le deţin, inclusiv la capitolul fiabilitate.

Astfel, cele mai fiabile maşini, conform britanicilor, sunt cele japoneze, urmate de producţiile sud-coreene şi cele germane.

Locul 10: Skoda Superb

Englezii spun despre berlina cehă că este construită bine, că are materiale de calitate şi că este foarte fiabilă. În mare parte, aceste calităţi sunt datorate pieselor de origine Volkswagen.

Locul 9: Honda Accord

Sedanul japonez primeşte laude pentru dotările disponibile, dar şi pentru modul plăcut în care se conduce. De asemenea, britanicii spun că nu există probleme majore apărute de-a lungul vieţii modelului.

Locul 8: Toyota iQ

Minusculul iQ se bazează pe cartea fiabilităţii promovată de Toyota, iar proprietarii confirmă, se pare, poveştile auzite din vorbă-n vorbă despre marca japoneză.

Locul 7: Opel/Vauxhall Agila

Modelul german se bucură de un frumos loc şapte în acest top, poziţie pe care a dobândit-o, spun cei de la CarBuyer, datorită colaborării cu Suzuki. De altfel, atât Opel Agila, cât şi vărul său japonez Suzuki Splash sunt produse la fabrica Suzuki din Ungaria.

Locul 6: Toyota Prius

Cu toate că foloseşte un sistem de propulsie hibrid (ceea ce duce cu gândul la complicaţii de ordin tehnic, deci mai multe lucruri care se pot strica), Prius este una dintre cele mai fiabile maşini de pe şosea.

Pentru locurile 1-5, verifică pagina următoare.