Testul de consum – finalizat cu succes

Autor: Oraan Mărculescu 16 aug. 2007 Dosar & Analize
Testul de consum – finalizat cu succes

UPDATE:
Testul de consum s-a încheiat şi putem afirma că a fost un succes. Am parcurs 700 km pe un traseu foarte variat cu numai 100 RON! Deşi cei din echipa promotor.ro ne-am putea lăuda că am câştigat pariul cu echipa userilor, diferenţa de numai 0,22 litri (circa 1 RON…) ne pune, practic, pe picior de egalitate în privinţa consumului obţinut cu cele două maşini Skoda Roomster 1.4 TDI. Aşteptăm reacţia celor de la Bucureşti Vest 1, când vom returna maşinile şi îi vom anunţa că, în aceste două zile, am consumat sub 4,5 litri/100 km!

Într-un fel, ne putem mândri şi că am doborât recordul lui Platner, care a obţinut, cu Skoda Roomster 1,4 TDI, un consum mediu de 4,5 litri, dar mai multe detalii despre acest lucru şi despre ceea ce s-a întâmplat în primul test de consum promotor.ro veţi afla în următoarele articole pe această temă.
––––––––––––––––––––––––––-

Bilanţul primei zile:

Chiar dacă la plecarea din parcarea dealerului Porsche Bucureşti Vest 1 am întâmpinat trafic aglomerat, până la urmă nu au fost motive de scepticism, traficul, în general, fiind destul de fluid, atât pe autostradă, cât şi pe Valea Oltului.

Date fiind condiţiile de desfăşurare a testului (raport greutate / putere nefavorabil, câte patru persoane plus bagajele aferente, coeficient aerodinamic redus al caroseriei, traseu variat), ne aşteptam să consumăm mai mult. Însă, adaptând viteza şi stilul de condus astfel încât să privilegiem un consum cât mai redus, atât echipa promotor.ro, cât şi soţii Zecheru am reuşit să ne situăm în jurul unei valori acceptabile, de circa 4,5 litri/100 km, atât cât declară şi constructorul pentru consumul mixt.

Este adevărat, nu am utilizat deloc aerul condiţionat, iar pe drumurile virajate de munte s-au format cozi în urma noastră, dar acesta este tributul adus consumului economic. În plus, până la Sibiu am făcut aproximativ şapte ore (incluzâd desele opriri pentru schimbarea şoferior şi şedinţele foto-video), deşi în mod normal acest traseu este parcurs în maximum patru ore. Nu au lipsit temperaturile de 30 de grade, astfel că am făcut mici concesii în ce priveşte geamurile, pe care le-am ţinut aproape în permanenţă (între)deschise. Totuşi, Sibiul ne-a întâmpinat cu un duş zdravăn pe seară şi cu un concert destul de zgomotos, al formaţei "The Freaks".

Urmează miercuri al doilea episod, care se va desfăşura pe traseul Sighişoara – Braşov – Bucureşti. Să vedem dacă rezistăm stilului de condus impus, deocamdată maşina echipei promotor.ro având un foarte mic avantaj. Un lucru este clar: Gerhard Platner va trimite în România tortul!

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...
Tags:



Comentarii
Inchide