SPUNE-LE AICI GUVERNANŢILOR CE CREZI TU CĂ TREBUIE FĂCUT CU TAXA AUTO!
CALCULEAZĂ AICI NOILE VALORI PENTRU TAXA AUTO TRIPLATĂ!
Normele Euro 4 au fost adoptate începând cu 2005, astfel că vorbim de maşini second hand puţin uzate, de 3 ani vechime – deşi mai sunt cazuri la RAR, unde numai maşinile după 2006 sunt recunoscute ca având Euro 4.
Faţă de celelalte cazuri, noua taxă auto creşte pe măsură ce vechimea scade, ceea ce, din punct de vedere al denumirii "taxă de poluare", este chiar ilogic. Însă noile valori nu sunt chiar de nesuportat, pentru maşinile cu motoare sub 2.000 cmc ajungând la circa 1.000 euro.
Maşinile second hand care îndeplinesc normele Euro 4 am putea să le numim "second hand-uri noi" şi, în general, au preţuri de pornire sub sau aproape de nivelul celor mai ieftine modele Dacia.
Deci putem concluziona că maşinile Euro 4 cu motoare sub 2.000 cmc sunt concurenţi serioşi nu doar pentru maşinile noi Dacia, ci şi pentru celelalte maşini noi de import. Practic, eliminarea taxei auto la maşinile noi cu motorizări sub 2.000 cmc şi triplarea taxei auto pentru maşinile second hand Euro 4 schimbă foarte puţin datele problemei
Clienţii de maşini second hand vor fi foarte puţin influenţaţi, în principal datorită faptului că maşinile second hand Euro 4 rămân sub bariera psihologică a celor 10.000 euro, ba chiar sub nivelul unui Logan mediu, de 8.000 euro.
Deci, până la urmă, are sens triplarea taxei auto?
CALCULEAZĂ AICI NOILE VALORI PENTRU TAXA AUTO TRIPLATĂ!