Taxa auto din 2012, declarată ilegală. Cum îţi poţi recupera banii

Publicat: 18 02. 2014, 17:00

Curtea Europeană de Justiţie a Uniunii Europene a decis că taxa auto instituită în 2012, cunoscută şi sub numele de legea 9/2012 sau „taxa Borbely”, contravine dreptului european şi, în consecinţă, obligă instanţele din România să le dea câştig de cauză celor care cer returnarea banilor plătiţi pentru această taxă, scrie digi24.ro.

Mai exact, decizia Curţii sună astfel: „Articolul 110 TFUE (tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene – n.a.) trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim de impozitare precum cel instituit, apoi circumscris de reglementarea naţională în discuţie în litigiile principale, prin care un stat membru aplică autovehiculelor o taxă pe poluare care este astfel stabilită încât descurajează punerea în circulaţie, în acest stat membru, a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeaşi vechime şi aceeaşi uzură de pe piaţa naţională”.

Astfel, singura modalitate prin care persoanele care au plătit taxa auto bazată pe legea 9/2012 îşi pot recupera banii este acţionarea în judecată a statului, mai exact a administraţiei finanţelor publice şi a administraţiei fondului pentru mediu.

Potrivit avocatei Carmen Diaconu, citată de avocatnet.ro, cei care au plătit taxa auto şi vor să îşi recupereze banii trebuie să depună în instanţă următoarele documente: cartea de identitate a maşinii (copie + original pentru conformitate), contractul de vânzare-cumpărare a autovehiculului, decizia de impunere a plăţii taxei de poluare eliberată de administraţia financiară competentă şi dovada plăţii taxei de poluare. În cazul în care beneficiarul nu mai are chitanţa sau o copie după chitanţa care dovedeşte plata taxei, el se poate adresa organismului fiscal unde a plătit taxa, pentru a obţine o copie a documentului de plată.

Costurile unei astfel de acţiuni pot fi recuperate integral cu titlu de cheltuieli de judecată, mai spune Diaconu pentru avocatnet.ro.

Până la urmă, taxa auto a ajuns să fie mai mult „jos” decât „sus”

Dragoş Târşia, avocatul mai multor clienţi care au solicitat recuperarea taxei Borbely, a declarat pentru HotNews.ro că ordonanţa Curţii de Justiţie de la Luxembourg desfiinţează, practic, taxa Borbely. „Taxele încasate între 1 ianuarie 2013 – 14 martie 2013 vor trebui restituite”, a spus Târşia. În acelaşi timp, însă, cei de la HotNews scriu că acest punct de vedere este considerat discutabil de către alţi jurişti, care susţin că doar taxa de poluare încasată pe parcursul lui 2012 va trebui returnată.

Legea 9/2012 a introdus taxa de poluare ce trebuia plătită, o singură dată, atât pentru autovehiculele noi, cât şi pentru cele la mâna a doua, care sunt înmatriculate pentru prima dată în România. Prevederile care se refereau la plata taxei la prima transcriere a dreptului de proprietate a autovehiculului au fost anulate vreme de un an prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 1/2012. Legea a intrat din nou în vigoare în forma sa completă la 1 ianuarie 2013 şi a rămas neschimbată până în martie 2013, când a fost înlocuită de actuala taxă denumită „timbru de mediu”.