Studiu Yahoo: ce cred internauţii despre cumpărarea unei maşini noi
Studiul întreprins de Yahoo a avut ca obiectiv
încercarea de a înţelege mai bine comportamentul
potenţialului cumpărător al unei maşini, noi sau second
hand. Prin urmare, la finalul lui 2010 cunoscutul portal a
interogat un număr de peste 6.000 de persoane din toată lumea, cu
vârsta peste 18 ani.
Ce influenţează comportamentul la cumpărare:
- pentru 50% dintre repondenţi, maşina este un obiect de vis,
deci decizia de cumpărare este una dintre cele mai importante în
viaţa unui om - 31% dintre repondenţi şi-ar înlocui maşina cu o anumită marcă
sau chiar cu un anumit model, dar şi datorită dorinţei de
schimbare - 10% dintre repondenţi doresc doar o singură marcă
- pe de altă parte, 62% dintre ei declară că sunt foarte puţin
ataşaţi de o marcă sau chiar sunt indiferenţi cu privire la marca
maşinii - 65% dintre repondenţi ar vrea să îşi schimbe maşina doar când
aceasta ar ajunge la finalul ciclului său de viaţă normal – decizie
pragmatică, care ia în considerare vechimea prea mare a
maşinii - cu cât un consumator este mai aproape de produs şi află mai
multe informaţii despre el, cu atât creşte probabilitatea de a lua
decizii iraţionale, nu raţionale - în general, potenţialul client compară în medie ofertele a 4
mărci, vizitează 3 dealeri şi testează 2 modele înainte de a lua o
decizie finală
Studiul Yahoo a relevat şi câteva lucruri interesante relativ
la percepţia userilor despre reclamele auto:
- 53% dintre ei declară că le place să vizualizeze reclame
auto - 67% consideră că publicitatea auto este inovativă şi
inventivă - 73% găsesc reclamle o sursă foarte bună de informaţie
- 40% consideră că reclamele auto sunt exagerate
Cât despre importanţa internetului ca ajutor pentru un
potenţial client, iată care sunt concluziile studiului Yahoo:
- internetul este prima sursă de informare aleasă, înaintea
consultării pliantelor şi a contactului direct cu dealerii - circa 70% dintre useri caută informaţii şi imagini pe
internet - 76% dintre oameni caută o maşină în anunţutile de pe site-urile
specializate - 49% contactează un dealer prin intermediul internetului
- 75% consideră că sunt pe deplin informaţi în momentul
cumpărării maşinii doar datorită internetului - 50% declară că au căutat informaţii pe internet după ce au
văzut o reclamă auto - 45% dintre useri se uită la reclamele auto de pe internet
- 38% dau click pe reclamele auto de pe internet, chiar dacă
interesul pentru informaţia respectivă nu este imediat
Aşadar, Yahoo nu face decât să demonstreze, încă o dată,
importanţa internetului, relativ la informaţii şi uşurinţa
de accesare a acestora, pentru potenţialii clienţi. Nu ne
miră că în viitor producătorii auto vor pune un accent mult mai
mare pe utilizarea serviciilor de internet – vezi recentul anunţ al
Renault-Dacia, care va iniţia programul de
vânzări online de maşini Dacia.